Cseke Attila: Am semnat contractele de execuţie pentru încă 7 creşe noi

Astfel, în Suceava şi Râmnicu Vâlcea, va fi construită câte o creşă mare, în Beiuş, Fălticeni şi Râmnicu Vâlcea vor fi creşe medii, în timp ce Reşiţa şi Ploieşti vor beneficia de câte o creşă mică, arată un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării.

Cele 7 creşe li se alătură celorlalte 15 ale căror contracte au fost semnate săptămâna trecută, a subliniat ministrul Cseke Attila.

Obiectivele sunt incluse în Programul naţional de construire de creşe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, şi vor beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprie, cabinet medical, spaţii administrative, spaţiu de joacă amplu, în aer liber, precum şi panouri solare pentru un aport de energie din surse regenerabile, conchide sursa citată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed