Cseke Attila anunţă că Ministerul Dezvoltării a îndeplinit toate jaloanele stabilite prin principalele componente ale PNRR – Valul Renovării şi Fondul Local / Câte contracte au fost semnate

”Din fondurile alocate prin PNRR, construim 5.522 de locuinţe nZEB pentru tineri care provin din comunităţi şi grupuri marginalizate şi specialişti din domeniul sănătăţii şi al educaţiei, eficientizăm energetic şi consolidăm seismic 4.333 de clădiri (1.733 blocuri de locuinţe şi 2.600 clădiri publice), realizăm 1.091 km de piste pentru biciclete, achiziţionăm 1.135 de mijloace de transport electrice şi 13.200 de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, realizăm 262 de documentaţii pentru amenajarea teritoriului şi planificarea urbană”, a transmis, marţi, Ministerul dezvoltării, într-un comunicat de presă.

Ministerul Dezvoltării precizează că a pus la dispoziţia autorităţilor locale o platformă digitală transparentă şi eficientă, , în care cererile au fost  depuse online, cu un utilizator şi parolă securizată aferentă fiecărei UAT, respectiv autorităţi centrale.

”Cele 531 de noi contracte finanţate prin componentele C5 – Valul Renovării şi C10 – Fondul Local, au fost încheiate între autorităţile publice locale din 386 de unităţi administrativ-teritoriale şi Ministerul Dezvoltării şi au o valoare totală de 1.152.563.827,95 de lei”, a mai transmis ministerul.

Potrivit instituţiei, prin Valul Renovării, au fost semnate 46 de contracte, în valoare de 313.377.082,51 lei, depuse de 17 autorităţi locale, pentru reabilitarea şi creşterea eficienţei energetice a unor clădiri publice.

Prin Fondul Local, au fost semnate 485 de contracte, în valoare de 839.186.745,44 lei, pe care autorităţile locale din 369 de unităţi administrativ-teritoriale le-au depus atât pentru reabilitarea clădirilor publice, cât şi pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 5.900 contracte de finanţare, în valoare totală de 28.742.238.446,29 lei, a mai precizat ministrul.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed