CSM Târgovişte s-a calificat în premieră în optimile de finală ale Euroligii de baschet feminin

CSM a avut prim sfert excelent, pe care l-a încheiat cu 21-13, aducând speranţe la calificare unei săli arhipline. Diferenţa s-a mărit în sfertul secund, 25-13 şi 31-18 (min. 17), pentru ca la pauza mare tabela să arate 37-25 în favoarea campioanei României. Dominaţia jucătoarelor de la CSM a continuat şi în sfertul al treilea, dar slovacele au început să pună presiune, 43-35 (min. 26). La ultima pauză, gazdele aveau încă avantaj, dar considerabil mai mic decât în primele 30 de minute, scor 50-47. Meciul s-a încheiat cu scorul 72-64.

După 12 partide, CSM a încheiat grupa pe locul 5, cu 16 puncte, după Good Angels 21, Fenerbache 21, Nadejda 20, Famila Schio 19, şi înaintea lui UE Sopron 15 şi Arras Pays, cu 14.

În turul doi al Euroligii se vor califica primele patru clasate din fiecare dintre cele trei grupe, plus echipele de pe locurile cinci din fiecare grupă, datorită faptului că organizatoarea turneului final, formaţia rusă UMMC Ekaterinburg (lider în grupa C) este calificată din oficiu în Final 8. Astfel, cele 14 echipe rămase vor juca meciuri eliminatorii în turul doi, iar câştigătoarele se vor califica în Final 8, în care va intra şi echipa organizatoare. Final 8 presupune formarea a două grupe a câte patru echipe. Din acestea, primele două clasate vor juca semifinalele, câştigătoarele finala mare, iar învinsele finala mică a Euroligii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed