CSSPP a aprobat fuziunea între Interamerican şi Bancpost

0
CSSPP a aprobat fuziunea între Interamerican şi Bancpost

Administratorul fondului rezultat din fuziunea dintre Interamerican şi Bancpost trebuie să le transmită clienţilor noile condiţii de funcţionare. Contribuabilii vor fi informaţi că se pot transfera, fără penalităţi, în decurs de 90 de zile, la un al fond în cazul în care nu agrează noile condiţii.

Preluarea participanţilor care nu s-au transferat de la fondul de pensii absorbit la fondul de pensii absorbant, cât şi preluarea activelor ramase dupa transferul participanţilor la alte fonduri de pensii administrate privat se vor efectua dupa obţinerea autorizării definitive a fuziunii.

De la data comunicarii deciziei de autorizare prealabila a fuziunii fondurilor de pensii, administratorului îi este interzisă încheierea de noi acte individuale de aderare la fondul de pensii absorbit.

La 31 decembrie 2008 numărul de participanţi la fondul de pensii Interamerican era de peste 280.000, iar numărul de contribuabili pentru Bancopst pensii private era de circa 23 de mii.

Fuziunea este a 2-a pe piaţa pensiilor private, după cea a BCR şi Omniasig. Interamerican şi Bancpost colaborează deja cu succes în domeniul distribuirii fondurilor mutuale în alte ţări, precum Grecia şi Bulgaria.