x


  • EUR
    USD
string(16) "instant-articles"

CTP, contrat violent după declarațiile privind masturbarea

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a susținut vineri seară că nu este nevoie de educație sexuală în școli, ci de terapie.

Author: Mihai Voican | Sursa: Hotnews | Publicat: 06.06.2020, 17:11

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a susținut vineri seară că nu este nevoie de educație sexuală în școli, ci de terapie, spunând că fetelor ”care se masturbează clitoridian în adolescență” ”e posibil să li se deformeze centrul sexual de pe scoarță”. Declarațiile sale au stârnit un val de consternare pe social-media și au fost taxate de scriitoarea Petronela Rotar, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), Ioana Avadani, dar și de vicepreședinta Institutului pentru Solidaritate Socială, lectorul Maria Cernat și de specialista în comunicare Oana Marinescu.

 

CTP a comentat vineri seară în emisiunea ”Cap limpede” de la Digi24 pe marginea educației sexuale în școli, care a fost înlocuită în Parlament cu ”educație sanitară” și care se va derula în școli doar cu acordul scris al părinților.

 

Potrivit jurnalistului termenul educație sexuală ”este greșit”, pentru că în loc de educație elevii au nevoie de terapie, ”pentru că marea majoritate a copiilor, elevilor din țara asta sunt afectați din acest punct de vedere, al vieții sexuale”.

 

”Vă imaginați cam ce au în cap copiii la 12 ani de pă smart watch-urile și smart-phoanele pe care le cumpără părinții și le dau? Ce se poate vedea în materie de pornografie și nu numai pornografie, scatofilie, pedofilie darknet, toate sunt acolo. Credeți că educația sexuală se face cu acordul părinților, Parlamentului, școlii sau al partidelor politice. Educația le-o face internetul și anturajul. Ei vin cu ea la școală, cu ea în cap. Ce să-i educi, trebuie să îi tratezi, trebuie angajați psihoterapeuți”, a spus CTP în emisiunea lui Claudiu Pândaru.

 

Acesta a continuat și a dat un exemplu: ”Fetele care se masturbează clitoridian în adolescență, ar trebui să știe, să le spună omul ăla care face curs, să le spună că e posibil să li se deformeze centrul sexual de pe scoarță în așa fel încât să nu mai fie satisfăcute de relațiile sexuale normale, e o chestiune medicală. Și ele nu știu acest lucru, când practică masturbarea așa cum o practică 80-90% dintre băieți și fete”.

 

Articolul integral pe HOTNEWS