CTP: Se putea să n-o mai vedem pe doamna Kovesi

0

Se putea să n-o mai vedem pe doamna Kovesi, să nu mai iasă de acolo, de la Secția specială pentru investigarea magistraților, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu. Obiectivul este ca fosta șefă a DNA să fie arestată, dar deocamdată Secția nu-și asumă asta, o iau progresiv, consideră CTP, iar ca argument al raționamentului său e răspunsul la întrebarea: De ce a fost ținută fosta șefă a DNA, joi, aproape șapte ore la audieri?

 

„Idealul, funcția-obiectiv este, minunat ar fi, pentru Secție, pentru Gestapo și pentru PSD-ALDE, ca doamna să fie arestată, ăsta ar fi idealul. Deocamdată, încă nu și-au asumat, ați văzut că au luat-o progresiv. Încă nu-și asumă arestarea Secția. Ce s-a întâmplat acolo? Dumneavoastră de ce credeți că au ținut-o șapte ore acolo, ce credeți că s-a întâmplat? (Răspunde Cosmin Prelipceanu: Ca să numere jurnaliștii orele). Exact. Foarte bine. În cazul de față, mesajul era chiar numărul de ore. Important era ca lumea să știe că a fost ținută șapte ore. A fost ținută 7 ore? Păi asta înseamnă că e o problemă, domnule! Înțelegeți? Timpul este o idee manipulatorie veche, de pe vremea Securității, din anii 50. Securitatea spunea: dacă ați ajuns la noi, sigur ați făcut ceva! La noi n-ajunge nimeni degeaba! Acest sentiment vrea să-l transmită Secția în clipa de față: Domnule, au ținut-o 7 ore! Îți dai seama, câte păcate are! Acesta este mesajul”, a punctat Cristian Tudor Popescu.

 

Fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, joi, după mai mult de şase ore de audieri la Secţia de investigare a magistraţilor că are interdicţie de a vorbi cu presa despre dosarul său.

 

„Au venit și cu această interdicție. De ce? Răspunsul e foarte simplu: pentru că în cele șapte ore s-a întâmplat…NIMIC! Și dacă doamna Kovesi ar fi venit și ar fi spus: vreme de șase-șapte ore m-au ținut acolo să-mi arate niște poze aberante, niște chestiuni lipsite de orice sens, fabulații și așa mai departe (…), dacă ar fi avut posibilitatea să devoaleze această manipulare doamna Kovesi, sigur că ea se dezumfla. Și atunci au ales acest mecanism, format foarfecă: 1. te țin șapte ore; 2. îți interzic să spui ceva despre de ce te-am ținut cele șapte ore. Ca să genereze ideea asta: domnule, cu doamna Kovesi sunt probleme! Și asta, firește, preluată acum de vorbeții, de zvonerii, de lătrăii partidului, asta va fi ideea”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

 

Articolul integral pe DIGI24