„Cu autostrada s-a cam terminat în România”

Întrebat cum comentează Master Planul de Transport şi faptul că o serie de autostrăzi vor fi transformate în drumuri expres, Emil Boc a declarat, miercuri, presei, că strategia ar trebui regândită, iar dezbaterea publică să arate faptul că România are nevoie de autostrăzi, notează Mediafax, citat de digi24.ro.


„Se pare că, în România, singurele tronsoane de autostradă care au fost făcute sunt cele pe care le-am început şi le-am făcut noi, pe vremea guvernării noastre, pentru că, de aici încolo, cu autostrada s-a cam terminat în România. Ar fi păcat. Nu am văzut strategia, dar eu niciodată nu voi renunţa la autostrăzi. Cred că strategia ar trebui regândită, iar dezbaterea publică să arate faptul că România are nevoie de autostrăzi, pentru că nu poţi pretinde să fii într-o ţară a UE fără să ai un sistem modern de autostrăzi”, a spus Boc.

 

România ar trebui să construiască 656 de kilometri de autostradă şi 2.226 de kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Master Planul de Transport, în condiţiile în care fostul ministru al Transporturilor Dan Şova promitea în aprilie 1.800 de kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed