Cu părinții în tribune la Europeanul de atletism de la Cluj

Marina Baboi, cea mai bună atletă din România în probele de 100 și 200 m, îi va avea alături la cea mai importantă competiție de atletism pe care țara noastră o găzduiește în premieră, Campionatele Europene pe Echipe, pe mama și tatăl ei, care vin să îi facă galerie. La ultimul concurs la care a participat, sportiva s-a întors acasă cu 4 medalii de aur.

Luna iunie este luna în care România face parte din lumea bună a Europei la competițiile sportive! După Euro 2020, în care țara noastră este gazdă a trei meciuri din grupe și unul din optimile competiției, la sfârșitul săptămânii, Clujul va fi centrul atletismului european! Acolo va avea loc Campionatul European pe Echipe, cel mai puternic concurs găzduit în premieră de țara noastră. România trimite la Cluj cea mai bună echipă de atleți! „Cred că este extraordinar pentru România că organizează o asemenea competiție. Mi-ar plăcea foarte tare să ne mișcăm foarte bine ca echipă acolo pentru că până la urmă este o competiție de echipă, sper să iasă totul bine” – Marina Baboi, dublă campioană națională în probele de 100 și 200 metri.

Campionatul Național, ultima competiție a ei la tineret

Marina Baboi, campioana națională la 100 și 200 metri și-a făcut încălzirea pentru Europeanul de la Cluj, la Campionatul Național, de unde s-a întors acasă cu 4 medalii de aur, dintre care două la tineret. Pentru sportiva în vârstă de 22 de ani, a fost ultima competiție la tineret. „Inițial, nu mi-am dat seama că este ultima competiție de tineret la care iau parte. După ce m-am urcat pe podium și comentatorul a anunțat la microfon că este ultimul meu an, am realizat și m-am întristat puțin, dar mă bucur că am terminat cu bine” – Marina Baboi, dublă campioană națională în probele de 100 și 200 metri.

Ca de fiecare dată medaliile au ajuns, acasă, la părinți, tatăl său fiind cel mai mare fan al Marinei. „Medaliile nu aveau cum să fie la mine, pentru că nu mi se permite. Sunt acasă, la Buzău. Abia am reușit să păstrez și eu una” – Marina Baboi, dublă campioană națională în probele de 100 și 200 metri.

După mai bine de un an, în care toate competițiile s-au desfășurat fără spectatori din cauza pandemiei, la concurs, Marina i-a avut alături și pe părinții săi, care până în pandemie nu ratau niciun concurs de-al ei. La fel se va întâmpla și în acest weekend, la Cluj. “Ai mei vor fi în tribune ceea ce mi se pare extraordinar! Au fost și la Campionatul Național. Sper ca la această competiție atât de importantă pentru noi, suporterii să vină și să ne susțină. Avem nevoie de ei. Mă bucur mult că spectatorii se pot întoarce în tribune” – Marina Baboi, dublă campioană națională în probele de 100 și 200 metri.

România trimite 48 de atleți la Cluj

Campionatul European de Atletism pe Echipe are loc în 19 și 20 iunie, la Cluj Napoca și reunește la start 13 echipe europene: Belgia, Beluarus, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Olanda, Norvegia, Elveția, Suedia, Turcia și România. În Liga 1 a acestei competiții fac parte unele dintre cele mai puternice țări din Europa la atletism. În rândurile echipelor participante se află numeroși atleți medaliați la campionatele mondiale și europene și deținători de recorduri mondiale. Dintre cele 13 echipe participante, primele două vor accede în Superligă, iar ultimele 3 vor retrograda în Liga 2. Echipa României, care face parte din Liga 1 a acestei competiții, merge la Cluj cu 48 de atleți, 25 băieți și 23 de fete, care vor concura atât în probe individuale cât și în cele de ștafetă.

 

Sursa: SPORTS-NET

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed