Spania a intrat în martie 2016 în clubul ţărilor a căror datorie publică depăşeşte PIB-ul. Conform ultimelor cifre publicate de banca centrală a ţării, administraţiile publice spaniole au un nivel de îndatorare de 1.095 miliarde de euro, echivalent cu 101,3% din PIB-ul ţării. Cifra trebuie privită bineînţeles cu precauţie în măsura în care cifrele PIB-ului pot fi revizuite în sus, dar şi în jos.

Dacă datele sunt confirmate, Spania se va alătura altor cinci ţări din zona euro cu o datorie superioară bogăţiei naţionale: Grecia (cu o datorie echivalând cu 176,9% din PIB), Italia (132,7% din PIB), Portugalia (129% din PIB), Cipru (108,9% din PIB) şi Belgia (106% din PIB).

Din punct de vedere al evoluţiei, Spania a înregistrat una dintre cele mai puternice creşteri ale datoriei publice din zona euro şi UE. La sfârşitul anului 2007, datoria publică spaniolă se situa la 35,5% din PIB. Raportul a înregistrat deci o creştere de 2,8.

Istoric, nivelul actual al datoriei reînvie amintiri neplăcute pentru Spania, liderii ţării luptând, după războiul civil, să reducă datoria.

Dinamica datoriei reprezintă un subiect complex care relevă mai mulţi factori. Trezoreria spaniolă a încercat să identifice între 2007 şi 2015 motivele din spatele creşterii datoriei. Potrivit acestei analize, până în 2011, deficitul primar al Spaniei a fost principalul factor care a contribuit la creşterea datoriei, cu 25%. Între 2011 şi 2015, acelaşi deficit a adăugat 10%. Vin mai apoi “elementele excepţionale”, legate printre altele de susţinerea sectorului bancar. În sfârşit, dobânzile plătite au contribuit la sporirea datoriilor cu 7 puncte procentuale între 2007 şi 2011 şi 13% între 2011-2015.

Totuşi, analiza creează impresia unor cauze independente, ceea ce nu este cazul. Punctul de început a fost explozia bulei imobiliare. Efectul asupra deficitului spaniol a fost unul dublu, prin reducerea veniturilor şi creşterea cheltuielilor legate de şomaj.

Această situaţie a generat nesiguranţă pe pieţe, crescând dobânzile cerute, ceea ce a dus la o nouă creştere a deficitului şi, de aici, a nevoii de îndatorare. Creşterea datoriei se autoalimentează, iar revenirea la creştere nu este suficientă pentru a frâna fenomenul.

Cum va evolua în continuare datoria spaniolă? Există mai multe elemente pozitive. Mai întâi, ratele dobânzii sunt foarte scăzute. Problema este că inflaţia spaniolă nu decolează. Din iunie 2014, inflaţia spaniolă este zero sau negativă, împiedicând devalorizarea capitalului datoriei.

Al doilea element pozitiv: creşterea este destul de puternică, însă ar fi necesară o creştere şi mai puternică, şi mai durabilă pentru a întrerupe dinamica. Nici chiar creşterea de 0,8% din primul trimestru nu este suficientă pentru a frâna avansul datoriei. Problema este că creşterea spaniolă este o creştere bazată în principal pe deflaţie. Este deci o creştere cu un impact limitat asupra veniturilor fiscale şi care nu reduce decât marginal cheltuielile sociale, în special cele legate de şomaj, care rămâne foarte ridicat (la 20,4% din populaţia activă).

Comisia europeană estimează pentru finalul anului un raport al datoriei publice de 100,3% din PIB, FMI-ul anticipează un nivel de 99%. Vârful a fost poate atins, însă scăderea va fi una limitată şi îndelungată. Spaţiul de manevră este unul limitat: reducerea cheltuielilor, cerută de Comisie, ar avea drept efect slăbirea procesului de redresare economică şi agravarea deflaţiei. Nu este exclus ca aceasta să fie alegerea guvernului după 26 iunie. Premierul spaniol Mariano Rajoy şi-a anunţat intenţia de a reduce impozitele, prin urmare veniturile, respectând în acelaşi timp pactul de stabilitate, deci reducând cheltuielile. Acesta ar fi un cocktail riscant pentru economia spaniolă.

În faţa acestor soluţii “clasice”, Podemos şi noul aliat IU (stânga unită) se gândesc la mijloace alternative de reducere a datoriei. Datoria se află deci în centrul dezbaterilor politice.

Datoria este în acelaşi timp un mijloc de presiune pentru catalanii separatişti care ameninţă să lase cele 1.095 miliarde în seama unui Regat fără Catalonia (17% din PIB). În acest caz, raportul ar urca la 122% cu pierderi de venituri fiscale importante.