Cum arată acum casa unde a copilărit Nicolae Ceaușescu în Scornicești. FOTO

Cum arată acum casa unde a copilărit Nicolae Ceaușescu în Scornicești. Cu mult înainte de a intra în politică, Nicolae Ceaușescu a locuit în județul Olt, în Scornicești.

Locuința din județul Olt în care au trăit fostul dictator și soția lui, Elena Ceaușescu, este îngrijită de Gabriel Lupescu, omul despre care se spune că a fost cel mai bun prieten al nepotului preferat al fostului tovarăș, Emil Bărbulescu.

După moartea lui Nicolae Ceaușescu, casa a fost transformată în casă memorială, însă nu multă lume se înghesuie să treacă pragul casei.

Respectiva locuință a fost construită în anul 1890 și reconsolidată în anul 1979. Gabriel Lupescu susține că și acum, titlul de proprietate este pe numele părinților lui Nicolae Ceaușescu, iar casa i-a rămas lui în grijă.

„Titlul de proprietate este tot pe numele părinţilor lui Nicolae Ceauşescu, nu s-a făcut taxa de succesiune. Familia mi-a lăsat mie în grijă aici, am fost şi prieten bun cu Emil şi stau şi la patru kilometri peste deal, dacă e să vină cineva, doar mă sună şi ajung imediat”, a declarat Gabriel Lupescu pentru libertatea.ro.

Casa din Scornicești are trei încăperi, iar imediat cum treci pragul casei dai de un tablou cu chipul lui Nicolae Ceaușescu. În locuință încă este păstrată într-o stare foarte bună mobila pe care a achiziționat-o fostul cuplu dictatorial, precum și lenjeriile de pat ori alte obiecte care, iată, acu deja o vechime de mai bine de 40 de ani.

În casa din Scornicești sunt păstrate, printre alte obiecte, și tacâmurile cu care mâncau soții Ceaușescu precum și lăzile cu zestre. Pe de altă parte, nu multă lume vine să o viteze, a mai spus Lupescu, pentru sursa citată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed