Orban, jucător global, titrau ori sugerau, la începutul lui februarie 2017, unele site-uri din România. Contextul era marcat de vizita la Budapesta pe care urma să o facă Vladimir Putin a doua zi, dar şi de proaspăta, la acea vreme, învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA. În Trump, fanii autocraţiilor 2.0 îşi puseseră speranţele că va reuşi să deturneze politica externă americană în Europa, mai ales în cea de Est, moştenită de la George W. Bush şi Barack Obama, Budapesta însăşi fiind percepută ca un actor cu rol potenţial major în economia mai largă a operaţiunii.

De altfel, chiar şeful diplomaţiei ungare alimenta asemenea aşteptări, opinând, în ajunul întâlnirii Putin-Orban, că vizia liderului de la Kremlin îi permitea omologului maghiar „să asculte punctul de vedere rus în legătură cu posibilitățile unei apropieri între Rusia și Statele Unite”.

Concomitent, aceleaşi voci care ridicau în slăvi „pragmatismul” politici externe a Ungariei, criticau totodată lipsa de „flexibilitate” a Bucureştiului, miopia sa diplomatică, simţul atrofiat al istoriei.

Dar timpul s-a scurs, iar realitatea instalată după opt luni de Administraţie Trump le permite tuturor taberelor să tragă un prim set de concluzii asupra scenariilor posibile. Concluzii care, în bună măsură, pun sub o lumină difuză multe din proiecţiile cu iz de certitudini formulate în lunile din urmă de către apologeţii „pragmatismului” lui Viktor Orban.

citiți continuarea, pe digi24.ro.