Cum îşi învaţă afaceriştii români copiii să facă bani

În SUA, țara cu cei mai mulți multimilionari, aceste temeri au conturat două mari tabere: cei care cred că averea lăsată moștenire ar trebui limitată (Warren Buffett sau Bill Gates) tocmai pentru a nu le răpi urmașilor bucuria succesului propriu și cei care nu văd nici un pericol în a le lăsa totul urmașilor (Steve Forbes, de exemplu). Pentru că rolul covârșitor îl are, crede Forbes, spiritul în care este educat copilul și de aici decurge modul în care va gestiona avantajele pe care le moștenește. În România, dilema e aceeași: cum predai ștafeta? Iată poveștile a trei dintre cele mai influente familii din mediul de business românesc aflate în momentul schimbării de generații: Alecu, Enache și Copos.

Pe urmele tatălui

Având de partea sa numele și averea familiei, Andrei Alecu, fiul lui Marian Alecu, fostul boss de la McDonald’s România, cotat în mediul local de business drept unul dintre cei mai valoroși manageri, pleacă în antreprenoriat din pole position.

După ce a învățat să facă business după rețeta americană, Marian Alecu, care timp de 16 ani a condus cu succes filiala din România a McDonald’s, cel mai mare lanț de restaurante fast‑food din lume, se pare că a preluat și această lecție.

Aflat în fața presei de business pentru prima dată împreună cu fiul său, ­Marian Alecu povestește pentru MONEY ­EXPRESS că de aproape doi ani de zile privește oarecum de pe margine – „mă implic doar 10% și mai mult cu sfaturi, acasă“ – cum fiul său, Andrei Alecu, își construiește propriul business, început aproape imediat după terminarea studiilor economice la Viena. Este vorba de franciza Hugo Boss, brandul german de îmbrăcăminte de lux, pe care Andrei Alecu o gestionează în România, din 2009, împreună cu partenerul său Adrian Matei.

Și nu că nu ar fi avut ce businessuri să preia: familia Alecu are investiții semnificative în real estate (spații rezidențiale, de birouri și un apart hotel la mare), acțiuni în grupul Trotter (controlat de omul de afaceri Dragoș Petrescu), o fabrică de bijuterii (cel mai mare producător local de insigne de aur, printre altele).

Așadar, din start, traiectoria lui Andrei Alecu este inversă decât a tatălui său: după 16 ani petrecuți în fruntea unei multinaționale pe care a crescut‑o de la zero, Marian Alecu (54 de ani) se decidea la sfârșitul lui 2009 să aleagă calea antreprenoriatului.

O trecere oficială, să îi spunem, și full‑time în antreprenoriat, pentru că în paralel cu activitatea de manager, Alecu a derulat mai multe investiții împreună cu fratele său și alți parteneri de business.

EMPATIA. Încă din timpul facultății Andrei Alecu se gândea ce drum va alege când va termina studiile: un job într‑o mul­ti­na­țională (și avea deja oferte) sau antreprenoriat? O oportunitate de business însă l‑a scos din această dilemă și l‑a împins în apa rece a antreprenoriatului. Iar la 23 de ani și direct de pe băncile facultății, fără nici o experiență antreprenorială în spate, cu siguranță ți se pare extrem de rece. Chiar și dacă te cheamă Andrei Alecu. „Franciza Hugo Boss a fost o oportunitate ce nu trebuia ratată“, spun la unison cei doi.

Și aproape totul e la unison la Andrei și Marian Alecu. Dincolo de asemănarea fizică – „de multe ori, lumea îmi spune cât de mult semăn cu tata“ –, cei doi se înțeleg foarte bine. Nu se simte nici o tensiune între ei. Se completează. „Am descoperit că relaționăm fără bariere, că gândim la fel. Sunt situații când nici nu e nevoie de cuvinte sau spun doar jumătate de frază și el a înțeles“.

După cum mărturisește, visul lui Marian Alecu a fost ca, la un moment dat, să ajungă să lucreze cu fiul său. Însă chiar dacă își dorea foarte mult acest lucru, spune că, atunci când și‑a terminat studiile, nu a insistat ca fiul său să intre în business. Că s‑a întâmplat așa este foarte bine și nu toți antreprenorii sunt atât de norocoși. Și, în istoria trecută și mai apropiată, sunt multe exemple de afaceri care au dispărut odată cu fondatorii lor.

Într‑un interviu din iarna lui 2010, Eli Davidai, discretul om de afaceri român de origine israeliană, cel care a adus Pepsi și Burger King în România, mărturisea că și‑ar fi dorit ca cei trei copii ai săi să îi continue afacerile, dar au ales alt drum. Cel puțin doi dintre ei – fiica sa este avocat de succes în Europa, iar băiatul cel mare își face un doctorat în neuroștiință la Universitatea Cornell din New York. Băiatul cel mic (16 ani) ar putea fi ultima șansă a lui Davidai de a lăsa afacerile în familie. Dar tot el explică: „Nu i‑am educat niciodată că trebuie să îmi calce pe urme cu antreprenoriatul. De altfel, sunt singurul antreprenor din familie“.

DORINȚA. În cazul familiei Alecu, lucrurile au stat oarecum invers, Marian Alecu asumându‑și rolul de a‑i insufla fiului său spiritul antreprenorial. Andrei povestește cum de pe la zece ani tatăl său i‑a explicat încet‑încet cum funcționează un business. „Mergeam cu el la o întâlnire de business, cam o dată pe săptămână. În timpul discuției, eu tăceam mâlc. În mașină, în drum spre casă îmi explica ce s‑a întâmplat, ce s‑a discutat, cu ce scop, etc. Mă făcea să înțeleg“, detaliază juniorul. Și acum, după aproape 15 ani de la acea experiență, el spune cu admirație că cea mai importantă moștenire evident nu vor fi banii, ci valorile transmise de tatăl său: spiritul antreprenorial, buna organizare și abilitatea de a relaționa cu oamenii. „Să ating măcar jumătate din nivelul lui și tot m‑aș considera mulțumit“, spune zâmbind Andrei. Dar și tatăl are deja ce admira la fiul său și la noua generație, „mult mai orientată către business decât a mea. El merge acum, cam la două luni, la negocieri în Europa. Anul trecut, a fost în SUA, de două ori, chiar fără să știu. Eu la vârsta lui cu greu îmi amintesc să fi fost mai departe de Constanța și Caracal“, spune zâmbind.

Faptul că l‑a pregătit de mic copil pentru business nu este o garanție pentru viitor. Trecerea afacerilor de la o generație la alta este o chestiune sensibilă. Evident, prima condiție este ca și copiii să‑și dorească și să fie pregătiți să preia ștafeta. Iar Andrei Alecu și‑a dorit să facă business. Cel mai bun mod de a afla dacă și cât poate nu era decât sărind în apă, adică ocupându‑se de un business. Aceasta a fost și filosofia tatălui său. Fără constrângeri. „Dacă mâine s‑ar râzgândi și nu s‑ar mai ocupa de Hugo Boss, m‑aș supăra într‑adevăr foarte tare, dar am vinde businessul“, mărturisește Marian Alecu.

AFACEREA. Concret, primii doi ani nu au fost foarte răi, ținând cont că este o afacere lansată de doi absolvenți de facultate, într‑un an în care criza a atins cote maxime. Cu o bază stabilă de peste 400 de clienți, două magazine (București și Constanța), Future Fashion International, firma care operează franciza Hugo Boss, a avut venituri de 1,4 milioane de euro în 2010. Dacă economia își va reveni, 2011 va fi anul de break‑even, asigură Andrei Alecu. Profit? Abia din 2012, după ce investiția în cele două locații s‑a ridicat până acum la 2,5 milioane de euro.

După doi ani, bilanțul pe care Marian Alecu îl face nu este doar în termeni de business: „mi‑a fost teamă la început că va fi imatur, că va privi acest business ca pe un hobby cu care eventual te lauzi la prieteni, în oraș. Acum, după aproape doi ani sunt foarte fericit că e îngrijorat, când e cazul, implicat și că dovedește spirit antreprenorial“.

Și este doar un început pentru Andrei Alecu în antreprenoriat. Are mai multe idei proprii de business de care însă nu are încă timp să se ocupe. Pe lângă afacerea Hugo Boss, este în discuții foarte avansate cu alte patru branduri internaționale de lux pentru a le aduce în România. Rămâne de văzut cum va gestiona de acum înainte Andrei Alecu circumstanțele privilegiate de care se bucură – în primul rând numele și capitalul – și dacă va reuși să se ridice la nivelul tatălui său. Cel mai probabil, acela va fi și momentul când va fi pregătit să preia toate afacerile familiei.


Senior vs junior

Daniel Enache nu va prelua lanțul hotelier Continental, ci un lucru mult mai important: spiritul antreprenorial, „capitalist“ cum îi place să spună, al tatălui său, Radu Enache.

Când te uiți la cei doi, pare că nu au nimic în comun. În momentul în care încep să vorbească, asemănarea este izbitoare. Aceleași replici ascuțite, aceeași vervă și același stil expansiv, similar italienilor: un ton ce poate părea ridicat, dar care are în spate doar o cantitate inepuizabilă de energie și idei. „Eu mă ambalez repede“, recunoaște Radu Enache, dar asta este doar din cauză că are o părere foarte fermă despre orice lucru și, în egală măsură, din cauză că este o fire cu înclinații rebele în ceea ce privește businessul. Puțină lume știe că omul de afaceri preferă să se lupte în justiție cu administrația publică decât să îmbogățească ilegal funcționarii.

SPERANȚA.
Mulți ani, Radu Enache (61 de ani), proprietarul singurului lanț hotelier autohton, a sperat că singurul său băiat, Daniel (30 de ani) va moșteni businessul pe care l‑a construit din 1994 încoace. Dar pentru că firile care se aseamănă foarte mult nu împărtășesc de obicei aceleași idei, Daniel a studiat nu industria ospitalității, ci multimedia, la Universitatea Bocconi din Milano. S‑a întors și a început să‑și ajute părinții în businessul cu hoteluri – mama sa, Daniela Mirea, este arhitectă și s‑a ocupat de proiectarea și a amenajat multe dintre unitățile din lanț. Însă după facultate și‑a deschis propriile sale afaceri în IT și online, iar în prezent se ocupă în paralel și de afacerea proprie (firma de soft Digital Data Tech) și de cea de familie. Și nu crede în moșteniri. „Moștenirea e o reminiscență de clan care vine din momentele acelea feudale ale Europei. E foarte interesant că în SUA nimeni nu discută despre faptul că o să lase moștenire ceva copiilor. Acolo întrebarea este dacă copilul știe ceva despre business sau dacă este la nivelul potrivit pentru a prelua afacerea“, spune Daniel și îl dă drept exemplu pe miliardarul Warren Buffet, care are trei copii, nici unul dintre ei implicat în afacerile sale. Drept urmare, Buffet a anunțat că își va lăsa o parte din avere unei fundații.

ALTCEVA. Pe acest principiu, Daniel, care mărturisește că nu are înclinații spre industria hotelieră, a demarat o firmă de soft, cu aplicații pe zona de media. „Am realizat un motor de analiză semantică. În practică, el se transpune în servicii de monitorizare a presei, piață pe care îmi doresc să o transform de la rădăcină. Iar tarifele la jumătate față de alți competitori sunt prima mutare spre rădăcină“, spune Daniel. Ar putea părea o atitudine ușor arogantă, dar nu este. Reflectă personalitatea puternică pe care a moștenit‑o de la tatăl său. Suficient de puternică pentru a‑și recunoaște greșelile. „Când am început, acum 3–4 ani, m‑am uitat la necesitățile probabile, la cele pe care le‑am văzut în alte țări, mai puțin în România. M‑am gândit logic că asta se va întâmpla și la noi, dar n‑a fost chiar așa….“, spune Daniel, detaliind că a avut surpriza să descopere că în România mentalitățile sunt foarte greu de schimbat, iar oamenii preferă căile deja bătătorite: în cazul său, să monitorizeze presa în modul clasic, tăind articole din ziare și reviste sau în cel mai bun caz, scanându‑le. Serviciul său de monitorizare este pe principiul self‑service, trebuie să intri pe o interfață să îți setezi singur cuvintele cheie. „Oamenii preferă să plătească 1.200 de euro pe lună pentru ca cineva să le livreze în fiecare zi la ora opt o foaie de hârtie pe care scrie de câte ori au apărut și unde“, spune Daniel, precizând că piața de monitorizare media este una mică – trei – patru milioane de euro – și neconsolidată. Chiar dacă nu a convins atât de mulți clienți pe cât și‑ar fi dorit, l‑a convins pe tatăl său să dezvolte un intranet în lanțul Continental și să facă training cu toți oamenii pe zona de IT. În plus, l‑a convins să se focuseze pe partea de rezervări și vânzări online. De fapt, cei doi se consultă foarte des. „Mă enervează că face și altceva și mie îmi dedică doar o mică atenție pe niște probleme esențiale pentru hoteluri, rejectând însă multe altele“ povestește Radu Enache zâmbind.

ȘI ÎNCĂ CEVA. Pe lângă motorul de analiză semantică, firma lui Daniel mai are în portofoliu și alte instrumente pentru publisheri, cum ar fi un produs de generare automată de pagini de personaj – mai exact, vizitatorul unui site pe care există acest instrument poate vizualiza toate paginile scrise despre personajul respectiv în acel site. Instrumentul a funcționat la ziarul „Cotidianul“, precum și la site‑ul de știri hotnews.ro. „Miza mea e să în jumătățesc tarifele din piață și să iau cât mai multă cotă“, spune Daniel Enache, detaliind că acum un cuvânt cheie se vinde cu 20–30 de euro, cel mai apropiat concurent al său vinde cu 10 euro, iar el vinde cu cinci euro. Și asta nu e singura sa ambiție. În Marea Britanie, de exemplu, relatează Daniel, există ceea ce se cheamă „clearing house“, o companie care preia contra cost de la toți publisherii revistele și ziarele în format electronic și care e singura autorizată să le vândă mai departe oricui este interesat. „Am încercat și asta, dar publisherii nu sunt interesați“, spune el, precizând că, în contextul în care ziarele și revistele se trimit oricum la tipografie în format digital, un astfel de business n‑ar fi greu de realizat. Dacă ar exista o astfel de firmă ar fi mult mai ușor și pentru cei care monitorizează atât articolele cât și reclamele.

Dar, încă o dată, ideile sale se lovesc de mentalități învechite. „Știu un director al unui mare fond de investiții care are o cameră plină cu tăieturi din ziare“, spune Daniel. Dar știe și un director de comunicare la o mare companie de stat care a plătit un abonament de 1.200 de euro pe an pentru serviciul său de monitorizare, renunțând să decupeze ziare în fiecare zi.

SEPARAȚI. După cum se vede, Daniel are planuri legate în principal de firma sa. Dar ce planuri are tatăl său? „Aștept ca piața să‑și revină și după aceea să ne continuăm programul de investiții puțin restructurat“, spune Radu Enache, precizând că are proiecte și finanțări aprobate puse în stand‑by din cauza situației economice. Mai exact, are trei autorizații de construcție pentru unități hoteliere la Târgu‑Mureș, Timișoara și București. Dacă la Târgu‑Mureș vrea să dezvolte un Ibis, iar la Timișoara tot un Ibis, la București ar vrea să dezvolte un complex de două hoteluri și centru de conferințe. Anul trecut, lanțul a înregistrat o cifră de afaceri de circa 20 milioane de euro, „2,8% mai mult față de anul anterior, în condițiile în care avem o capacitate cu 15% mai mare, în total 1.900 de camere“, spune omul de afaceri.

Și totuși, întrebarea rămâne deschisă. Ce se va întâmpla în viitor cu cel mai mare lanț hotelier românesc? „Nu cred că Daniel va trece într‑o poziție de antreprenor, așa cum am fost eu în domeniul hotelier, mi‑au trebuit mai mulți ani să verific lucrul ăsta…“, spune Radu Enache, dar e împăcat cu ideea. La un moment dat, după ce va trece criza, va vinde probabil hotelurile. Dacă nu, ele vor rămâne o investiție de portofoliu a lui Daniel. Una destul de valoroasă, dacă ținem cont că la sfârșitul anului trecut tatăl său evalua cele 14 hoteluri la circa 140–150 milioane euro.


Investiție-model

Din 2013, conform înțelegerii cu tatăl său, Alexandra ar trebui să preia conducerea Ana Holding. Cum vor influența businessul familiei șapte ani de studii în SUA și o mentalitate total diferită?

Omul de afaceri George Copos vorbește despre acest moment – când se va întoarce Alexandra – de câțiva ani buni. I‑a rezervat chiar și un birou lângă biroul lui, în sediul companiei din Capitală. Până în decembrie trecut, când Alexandra Copos (27 de ani) a susținut la redeschiderea hotelulului Sportul din Poiana Brașov prima conferință de presă împreună cu tatăl său, părea un moment foarte‑foarte îndepărtat.

INVESTIȚIA. Inițial, Alexandra ar fi trebuit să se întoarcă acasă după studiile de la Princeton, dar șederea în străinătate s‑a prelungit pentru că ea a ales să lucreze doi ani la cea mai mare companie de consultanță din lume, McKinsey. Apoi, a acceptat un job în departamentul de educație al orașului New York, unde a fost director asociat pe probleme academice și a condus cel mai mare program de formare de directori de școli, în condițiile în care metropola americană are un milion de elevi în clasele 1–12 și 80.000 de profesori. Iar acum este înscrisă la un dublu masterat, jumătate la Harvard, în cadrul Kennedy School of Government, axat pe reforma în educație și jumătate la o școală de MBA din Chicago. Practic, ea trăiește într‑o altă lume. O lume în care colegii ei de la Harvard vor deveni miniștri sau președinți – și acesta este unul din motivele pentru care ea a ales Harvard – și o lume din care România pare o țară superbă, cu foarte mult potențial de dezvoltare.

Însă, așa cum a spus‑o și George Copos de nenumărate ori, această educație nu este gratuită din nici un punct de vedere. „De fiecare dată cand plec la școală (vin acasă de două ori pe an) semnez câte un contract foarte serios cu tata, pentru că, deși am muncit, nu am atâția bani cât să plătesc școala“, mărturisește Alexandra, detaliind că nu a cerut bursă deoarece sunt alte persoane care au mai multe nevoie de burse decât ea.

Programul pe care îl face acum la Harvard și care durează trei ani costă 60.000 de dolari pe an cu toate costurile incluse (cazare și masă), iar un MBA ajunge la 100.000 dolari pe an.

MODELUL.
Cum vor influența toate astea businessul de circa 100 milioane de euro pe care îl conduce acum tatăl său? „Eu cred că per total grupul trebuie consolidat. Dacă avem un nume pe un hotel, trebuie să fie același peste tot. Dacă avem un spa, să fie același peste tot. Cât despre cofetării, trebuie să vedem pe ce segment suntem mai puternici și unde mai putem intra“, crede Alexandra, care se sfătuiește deja cu tatăl său destul de des pe diverse proiecte. Multe din modificările făcute în spa‑ul hotelului Sport – care a fost renovat în urma unei investiții de 11 milioane de euro – au pornit de la sugestiile ei. Este tatăl ei un model pentru ea? „Cu siguranță este. Rar am văzut un om care să fie atât de focusat pe rezultate. A avut o dorință foarte mare să realizeze ceva și și‑a asumat riscuri foarte mari. Este o persoană căreia dacă îi intră ceva în cap, reușește cu siguranță“, spune Alexandra, povestind cu admirație cum părinții ei au început în 1990 cu 300 de dolari în buzunar, asumându‑și riscuri pe care și antreprenorii din Occident nu și le‑ar asuma prea ușor. Pe de altă parte, e conștientă că tatăl său este o persoană foarte chibzuită și că nu are foarte multă răbdare. „Dar e un model din punct de vedere al orelor de muncă pe care le depune și al calității muncii depuse. Cred însă că ar trebui să se focuseze mai mult pe partea de mentorship pentru angajați“, spune Alexandra, în opinia căreia e important să atragi oameni buni în firmă și să‑i păstrezi oferindu‑le nu doar un salariu corect, ci și o echipă și un mediu în care să‑i facă plăcere fiecăruia să vină la birou dimineața. Așa cum și ei îi face plăcere să se întoarcă. „Pentru mine a fost ușor să decid că vreau să mă întorc. Eu sunt foarte norocoasă că provin dintr‑o familie care a realizat aici lucruri foarte tangibile, atât în industria hotelieră cât și într‑un domeniu de care eu sunt îndrăgostită: cofetăriile“, relatează Alexandra. Mărturisește că la început i‑au lipsit mult prietenii și familia, după care s‑a integrat și a început să se gândească dacă locul ei este acolo sau acasă. De fapt, locul ei este lângă tatăl său. Cu care, așa cum s‑a văzut la conferința de presă, face o echipă foarte bună.


Marile speranțe de pretutindeni

O parte dintre cele mai bogate familii din lume și‑au pus deja moștenitorii la treabă. Uneori funcționează transmiterea afacerilor în familie.

1) LUX. Delphine Arnault, fiica lui Bernard Arnault, fondatorul grupului LVMH care include brandurile de lux Louis Vuitton, Moët, Hennessy, Marc Jacobs sau Dior, conduce deja divizia de pantofi și genți a Dior. De asemenea, este implicată în alte afaceri cu alți designeri internaționali.

2) AVIAȚIE&CO.
Sam Branson, fiul lui Sir Richard Branson, va moșteni o avere de 3,8 mld. dolari, tatăl său fiind artizanul unei colecții impresionante de businessuri în media, aviație, telefonie mobilă. Sam deocamdată preferă să se afișeze cu starlete de la Hollywood și să se relaxeze pe insula tatălui său. Toată lumea urmărește în ce măsură se va implica în afacerile tatălui său.

3) BĂUTURI.
Charlene de Carvalho‑Heineken a devenit cea mai bogată femeie din Olanda, după ce, în 2003, tatăl ei, Alfred Heineken, a murit. Moștenitoarea brandului premium de bere olandeză, Heineken, are o avere estimată la peste șapte mld. dolari și este cea care conduce în prezent operațiunilor businessului moștenit.

4) MOBILĂ. Fondată de Ingvar Kamprad, IKEA este cel mai mare retailer mondial de mobilă, cu venituri anuale de peste 28 mld.de dolari. Este de așteptat ca cei trei băieți ai lui Kamprad să moștenească o avere de câteva zeci de miliarde de dolari, dar deocamdată sunt implicați în business din poziția de directori executivi.

5) FONDURI. Familia lui Abigail Johnson controlează 49% din cel mai mare fond mutual de investiții din SUA, Fidelity Investments. După Harvard, Abigail a urcat pas cu pas în ierarhia fondului, iar în 2001 a preluat conducerea unei divizii a businessului. În 2008, averea sa era estimată la 15 mld. dolari, plasând‑o între cei mai bogați 50 de oameni ai planetei.

6) FASHION. La 18 ani, Allegra Versace, fiica celebrului designer Gianni Versace, moștenea o avere de 700 mil. dolari. Lupta ei cu anorexia este bine documentată în presă și a rămas o problemă pe care încă nu a depășit‑o. Trăiește în prezent împreună cu mama ei, Donatella, și este implicată în gestionarea imaginii brandului Versace.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed