Cum poți să securizezi eficient locuința

Dacă vrei să te simți în siguranță în casa ta, poate ar fi indicat să iei în considerare următoarele aspecte care te pot ține la adăpost de situațiile neplăcute.

Orice om își dorește să se simtă în siguranță în casa lui fie că e vorba de un apartament la bloc, fie de o casă. Tocmai de aceea adoptarea unor măsuri de securitate încă de la stadiul de proiect al casei poate fi o soluție excelentă pentru a te pune la adăpost. Iată, așadar, care ar fi cele mai la îndemână soluții.

Securitatea începe chiar de la proiectarea casei

Securitatea locuinței începe încă de la faza de proiectare. Arhitectura casei poate influența nivelul de securitate, astfel încât o construcție care pare solidă descurajează tentativele de intrare prin efracție. Așadar, un proiect bine făcut ține cont și de acest aspect care, până la urmă, este unul extrem de important.

Alegerea unui sistem de alarmă, o soluție inteligentă

Instalarea unui sistem de alarmă este o soluție inteligentă prin care se face securizarea locuinței, a bunurilor și, nu în ultimul rând, a membrilor familiei. De aceea, prioritizarea unui astfel de sistem este primordială. Pe piață se găsesc acum diverse sisteme alarmă casă ce corespund tuturor nevoilor și pretențiilor și care pot fi conectate la un dispecerat de monitorizare.

Ușile solide sunt alegerea practică și sigură

Indiferent dacă este vorba de un apartament la bloc sau o casă, atât ușa de la intrarea principală, cât și cele de la intrările secundare ar fi indicat să fie solide. Ar trebui să fie o ușă rezistentă atât termic, cât și mecanic și care să aibă mai multe puncte de închidere. Sunt recomandate ușile metalice, care au rezistență inclusiv la foc, cu încuietori care să împiedice accesul din exterior la șuruburile de prindere. De asemenea, cilindrul trebuie să fie introdus complet în corpul broaștei pentru a evita ruperea lui.

Grilajul, o soluție sigură și solidă

Deși poate părea inestetic, grilajul, mai ales în cazul apartamentelor situate la parter sau la etajul unul, este soluția cea mai la îndemână pentru securitatea casei. Există pe piață o mulțime de modele care pot fi adaptate dimensiunilor fiecărui geam în parte. Un astfel de sistem descurajează și ține la distanță răufăcătorii.

Sistemul de supraveghere video, o idee demnă de luat în seamă

Un astfel de sistem descurajează intrarea prin efracție în locuințe, camerele instalate fiind vizibile chiar din afara casei. În plus, rolul cel mai important al unui astfel de sistem de supraveghere este faptul că înregistrează toate persoanele care se apropie, putând fi identificate, în acest mod, mai ușor. Mai mult, cele mai noi camere de supraveghere au inclusiv senzori de mișcare ce trimit mesaje-alarmă direct pe telefon. În principiu, e recomandat ca un astfel de sistem de supraveghere să fie montat atât în fața casei, cât și în spatele ei, astfel încât să acopere toată suprafața.

Alte soluții practice pe care le poți lua pentru a evita situațiile neplăcute

  • Nu posta pe conturile de socializare faptul că ești plecat în vacanță. Pozele se pot posta și după ce te întorci.
  • Roagă pe cineva să treacă zilnic pe acasă fie să ude florile, fie, pur și simplu, pentru a deschide ușa și a aerisi.
  • Dacă ești plecat pentru o perioadă mai lungă de timp, lasă în casă o lumină de veghe.
  • Anunță-i de plecări doar pe cei foarte apropiați (de preferat, familia sau un prieten, maximum doi).

În concluzie, pentru a putea trăi liniștit fără să-ți faci griji, mai ales atunci când pleci de-acasă, alege una dintre măsurile de securitate propuse mai sus.

Sursă foto: freepik.com

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed