Descântecul este o formulă magică în versuri care se rosteşte, însoţită de gesturi, de către aceia care descântă pentru a se obţine îndepărtarea unui farmec ori vindecarea de o boală. Cum se fac, de fapt, descântecele pentru băutură. Ritualurile sunt folosite de sute de ani?
În antichitate, descântecele erau făcute de femei înzestrate de natură cu puteri tămăduitoare şi calităţi bioenergetice, ce le făceau recunoscute în comunităţile locale.
Potrivit etnologului gorjean, Iuliu A. Zanne a vorbit despre modul în care se poate scăpa de deochi în cazul copiilor.
Cum se fac, de fapt, descântecele pentru băutură. Ritualurile sunt folosite de sute de ani
Potrivit acestuia, deochiul este o stare de boală, manifestată prin dureri de cap şi afectează mai ales copii mici. De aceea încă de la naştere mamele luau măsuri de prevenire a deochiului. Copiii admiraţi erau cei mai deocheaţi.
„Mamele le puneau la vedere un fir roşu, să nu se prindă deochiul de ei. Persoanele care ştiau că au năravul să deoache, la despărţire îi scuipau ori le făceau în frunte semnul crucii cu scuipat, zicându-le: „«Să nu-ţi fie de deochi!».
Deochiul era scos de baba descântătoare, «Din capul lui … te-am luat!» care bolborosea neînţeles un text de adresare imperativă, «Ieşi deochi!», însoţit de alte practici: «Că eu cu sufletul te-am suflat / Cu scuipat, team scuipat!».
Pentru vindecarea celui deocheat era folosită adesea o recuzită rituală. Descântătoarea îşi însoţea textul cu mestecatul în apa adusă din fântâna neîncepută în acea zi (prima apă), pusă într-o ulcică nouă. Ea se folosea de un fir de busuioc (e cu leac, mai ales dacă-i de la Bobotează) ori de mătură (scoate durerea afară). În apă se stâmpărau frecvent cărbuni, descântânduse: «Cum se stinge cărbunele, Aşa să se stingă şi durerile, Să rămână curat, luminat, ca argintul strecurat Cum Dumnezeu l-a lăsat!».
Cei bolnavi trebuiau să bea apă de trei ori, iar variantele descântecelor de deochi sunt numeroase.
Cum se fac, de fapt, descântecele pentru băutură. Ritualurile sunt folosite de sute de ani
Bolnavul era frecţionat cu degetele pe pântec, în timp ce descântătoarea repeta de trei ori textul: „Fugi Izdate, necurate, Nu te-ntinde, nu cuprinde, Cu cuţit te tai, Putere să nai, /Du-te-n vârf de munte, Vântul să te-asculte Pe … să-l părăseşti, Acolo să izdăseşti, Să rămâie … curat, Ca argintul strecurat, Cum Maica Precesta l-a lăsat!”.
Frecvente erau şi descântecele de dragoste şi de desfacere. „Ele erau replici, adeseori poetice ca „făcăturile” vrăjitoarelor şi fermecătoarelor: «Duminică de dimineaţă, / Mă sculai şi o apucai, / Pe o potecă neumblată, / De rouă nescuturată, / Plângându-mă, văitându-mă, / Că m-a urât şi scrisa mea, / Că mi s-a dat şi m-a fermecat, / Mi-a pus în cap peri de ţap, / În picioare, copite de căprioare, / În mâini peri de câini, / M-au fermecat şi toată lumea m-a urât, / Mai ales scrisa mea! / Maica Domnului din cer, mă auzi, / Pe scări de aur coborî, / Şi mă întrebă, / Ce ai … (cutare) de plângi şi te văicăreşti?, / Cum să nu plâng, / Că mi s-a dat şi m-a fermecat, / Şi toată lumea m-a urât. / Atunci Maica Domnului de mână mă luă, / Şi în jgheab de aur mă băgă, / Cu busuioc mă spălă… Mă lăsă curat şi luminat, / Ca argintul strecurat, / Şi Iisus Hristos, mai milos, / Îmi puse pe umeri doi luceferi frumoşi, / Toată lumea să se uite la ei, / Mai vârtos scrisa mea, / Să nu poată sta, / Până nu m-o vedea». Descântecele de dragoste aveau menirea de a îndepărta „urâciunile”, ca acela „scris să nu poată sta, până pe mine nu m-o vedea”.
