Cum sfidează liderii ruși realitatea. Putin: Tacticile occidentale de „blitzkrieg economic” împotriva Rusiei nu au funcționat 

Tacticile occidentale de „blitzkrieg economic” au eșuat, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin, vorbind la o reuniune pe teme economice, informează CNN.

„Rusia face față cu încredere presiunii externe și, de fapt, am putea spune, agresiunii financiare și tehnologice din partea unor țări”, a declarat Putin în timpul reuniunii televizate, într-o aparentă referire la sancțiunile introduse de Occident după agresiunea Rusiei în Ucraina.

„Tacticile de blitzkrieg economic, atacul brusc pe care se bazau, nu au funcționat – acest lucru este deja evident pentru toată lumea, și pentru ei de asemenea”, a adăugat el.

O recesiune bruscă a economiei ruse a fost evitată, datorită „măsurilor de protecție eficiente” care au fost implementate cu promptitudine de guvernul rus, a precizat el.

„De asemenea, inflația s-a stabilizat rapid. După ce a atins un vârf de 17,8% în aprilie, a scăzut la 14,1% astăzi, pe 5 septembrie”, a mai spus Putin.

„Există toate motivele să ne așteptăm ca până la sfârșitul anului inflația să fie de aproximativ 12%”, a adăugat el, precizând că economia începe să crească, iar companiile revin la activitatea obișnuită.

„Zelenski a declarat că nu se va angaja în dialog cu cei care înaintează ultimatumuri. Actualele «ultimatumuri» sunt o joacă de copii în fața cerințelor viitorului. Iar el le cunoaște: capitularea totală a regimului de la Kiev în condițiile Rusiei”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed