Cum te infectezi CEL MAI UȘOR cu noul coronavirus. Un medic celebru explică unde e problema

Octavian Jurma, medic și cercetător, a precizat că virusul rămâne în aer și după ce o parte dintre persoane au părăsit încăperea, prin urmare riscul de contaminare nu dispare în momentul în care oamenii au ieșit din cameră, a explicat specialistul.

”În general, activitatea în aer liber nu este o sursă semnificativă de infecție. Ce se poate întâmpla în aer liber este ca doi oameni să stea de vorbă o oră, să spunem, unul lângă altul, să nu aibă mască sau să aibă un grad înalt de infectare și să se poată infecta. Noi ne infectăm dacă stăm mai mult de 10 minute în proximitate, indiferent dacă e în aer liber sau în spațiu închis.

Dacă suntem în spațiu închis, problema este că acolo se acumulează în aer particule care poartă acest virus și atunci noi putem să respirăm acest aer și dacă cineva a părăsit încăperea. De aceea este mult mai periculoasă petrecerea timpului în aceste spații închise care are loc în mod natural, mai ales dacă ai fost afară și se întorc toți zgribuliți și stau la povești.

Este un lucru perfect normal și natural, dar care, în același timp, poate să răspândească virusul în aceste condiții pentru că toți declară că au respectat întocmai măsurile. În general, infecția se întâmplă acum în casele noastre sau în spațiile închise, unde, dintr-un motiv oarecare nu purtăm mască – poate luăm cina sau ne simțim în siguranță cu niște oameni care ne spun că ei sigur nu sunt infectați. Aici e problema, nu neapărat pe pârtii și în spațiul liber, ci ce se întâmplă după”, a declarat Octavian Jurma, conform b1.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed