Cum trolează rușii America

Pe  6 noiembrie, americanii au votat în alegerile de la jumătatea mandatului, sau „mid-terms“, cum sunt cunoscute peste Ocean. În urma scrutinului au fost repartizate toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților, 35 din cele 100 de mandate din Senat și 36 de mandate de guvernator, din totalul de 50.

 

Cu trei săptămâni înainte de alegeri, Departamentul de Justiție (DoJ) a pus-o sub acuzare pe rusoaica Elena Alekseevna Chiusianova (44 de ani), pentru conspirație la imixtiune în sfera sistemului politic american.

 

Potrivit anchetatorilor, ea a coordonat o amplă campanie, derulată pe rețelele sociale și menită a perturba alegerile din SUA. Campania poartă numele de „Proiectul Lakta“, iar, în cele 39 de pagini ale rechizitoriului, procurorii au detaliat modul în care conturi de social media controlate de ruși au diseminat discordie în societatea americană.

 

Potrivit rechizitoriului, „a fost purtat un război informațional împotriva Statelor Unite“, cu scopul de a alimenta neîncrederea alegătorilor față de candidații în alegerile intermediare.

 

DoJ susține că „Proiectul Lakta“ a fost finanțat de oligarhul rus Evgheni Viktorovic Prigozin și de cele două companii pe care le controlează: Concord Management and Consulting LLC și Concord Catering. Acestea se numără printre cele 3 entități de business inculpate de procurorul special Robert Mueller în luna februarie, laolaltă cu 13 cetățeni ruși, pentru conspirație și spionaj pentru a influența cursa prezidențială din 2016.

 

Articolul integral pe NEWSWEEK

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed