Cum vede Uniunea Europeană rezolvarea problemei plasticului

În ultimii 65 de ani s-au produs mai mult de 6,3 miliarde tone metrice de deșeuri din plastic, din care doar 9% au fost reciclate.

Uniunea Europeană a decis interzicerea completă a produselor din plastic de unică folosință, începând cu data de 3 iulie 2021. Proiectul de lege a fost aprobat de Parlamentul European în data de 28 martie 2019 cu 560 de voturi. În categoria produselor din plastic de unică folosință intră: paiele pentru băuturi, recipientele, tacâmurile și vesela, sticlele speciale, paharele pentru băuturi și alte produse din materiale plastice degradabile prin oxidare.

Va fi greu de implementat interdicția produselor din plastic? Pentru companii, firme, dar și pentru consumatori acest lucru nu va fi chiar ușor, de aceea se începe din timp cu aplicarea unor norme obligatorii în țările din UE. Companiile aeriene, firmele de alimente și de comerț electronic trebuie să reducă folosirea materialelor plastice de unică folosință.

UE a decis să fie scoase din ziare reclamele în apărarea plasticului și încurajează etichetarea mai strictă pentru reducerea treptată a ambalajelor din plastic. Astfel, prin aceste măsuri nu se va interzice în mod brusc folosirea produselor de acest fel, ci doar se va scădea consumul anumitor produse, care sunt folosite în industria tutunului, în magazinele și restaurantele de tip fast-food, sau în industria de îmbuteliat apă și băuturi carbogazoase.

În Europa ratele reciclării diferă de la o țară la alta, dar în general sunt destul de reduse. Aproximativ 30% din deșeurile din plastic sunt colectate pentru a fi reciclate, iar jumătate din plasticul colectat este dus în alte țări, unde va fi tratat. Procentul scăzut al deșeurilor reciclate are consecințe asupra mediului și duce și la pierderi economice.

Până în anul 2018, deșeurile erau exportate în China, dar acest stat a stopat importul de deșeuri din plastic din cauza poluării mediului și preocupărilor pentru sănătate. Majoritatea țărilor din UE, Canada și SUA depindeau de statul chinez, pentru a trimite deșeurile din plastic și hârtie. Astăzi aceste deșeuri sunt exportate în Malaezia, India, Vietnam sau Indonezia.

Uniunea Europeană a luat anumite măsuri prin care vrea să crească cantitatea de produse reciclate:

  • A creat standarde de calitate la materialele plastice secundare
  • A determinat statele membre UE să reducă TVA-ul la produsele reciclate
  • A impus anumite obligații de colectare a produselor din plastic.

În anumite țări dezvoltate a scăzut foarte mult cantitatea de deșeuri din plastic pentru că locuitorii au înțeles necesitatea colectării selective a acestor deșeuri și reciclarea lor integrală.

Statul român trebuie să asigure o colectare anuală de cel puțin 90% de sticle de tip PET. De asemenea, România trebuie să realizeze o reciclare a minim 30% din această cantitate de sticle PET.

Statul român a luat anumite măsuri de implementare, cum sunt de exemplu:

  • Interzicerea spre comercializare a pungilor de plastic subțiri și foarte subțiri
  • Reutilizarea pungilor din plastic
  • Înlocuirea pungilor din plastic cu pungi biodegradabile și din materiale compostabile (care nu afectează deloc mediul natural, devine parte integrantă din el).

Pungescu este brandul românesc care promovează pungile inovative biodegradabile. Deși nu este un jucător nou în piață, producând pungi de peste 12 ani, s-a adaptat imediat noilor directive și susține vânzarea pungilor de plastic bio, fără ecotaxă. Puteți găsi mai multe detalii despre legislația și standardele în vigoare referitoare la pungile de plastic pe site-ul producătorului: https://pungescu.ro/.

Alte măsuri care au fost luate în țara noastră sunt:

  • Înlocuirea caserolelor din plastic de la restaurantele de tip fast-food cu altele din carton sau din materiale biodegradabile
  • Din data de 1 ianuarie 2019 au fost interzise pungile din plastic cu mâner, pungile care au folia de grosime mai mică de 50 microni
  • S-a introdus ecotaxa pentru toate formele de pungi, chiar și pentru pungile cu mâner
  • Ecotaxa a crescut de la 0,1 lei/buc la valoarea de 0,15 lei/buc + TVA
  • Beneficiarul are obligația de a plăti ecotaxa către Fondul de Mediu
  • Pentru pungile biodegradabile nu se plătește ecotaxa de 0,15 lei/buc + TVA
  • Orice pungă trebuie să fie imprimată cu un logo, sau un semn distinctiv
  • Pungile biodegradabile trebuie să aibă sigla laboratorului de analiză, să respecte standardul european EN 13432
  • La ambalaje se depune declarația taxei de mediu de 0,2 lei/kg și se achită taxa de ambalaj, chiar dacă este din material biodegradabil.

În România se dorește colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea lor pe cât posibil, o soluție fiind și incinerarea lor. Prin această metodă de incinerare, care a fost aplicată în mod eficient în Suedia, se rezolvă cumva problema deșeurilor, dar acestea nu mai pot fi reciclate sau reutilizate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed