Cursul urcă la 4,3050 lei/euro, după ce investitorii au preferat dolarul în faţa monedelor emergente

0

Leul revine pe depreciere la finalul zilei, până la 4,3050 unităţi/euro, după o şedinţă în care a pierdut 2,5 bani faţă de euro, în ton cu evoluţia altor monede emergente din regiune, pe fondul creşterii aversiunii la risc faţă de regiune a investitorilor, care s-au îndreptat spre dolar.

"Evoluţia leului este corelată cu cea a altor monede din regiune şi decorelată de cea a monedei americane, care se apreciază după datele pozitive privind evoluţia retail-ului în Statele Unite ale Americii (SUA). Probabil este vorba despre creşterea aversiunii la risc a investitorilor, care au ieşit de pe pieţele emergente şi s-au îndreptat spre dolar", a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.

Moneda naţională s-a depreciat încă din primele tranzacţii ale zilei, de la 4,2817 la 4,3078 lei/euro. În jurul orei 11:20, cursul a coborât însă brusc cu 2 bani, stabilizându-se ulterior în jurul nivelului de 4,29 lei/euro. Spre finalul şedinţei, moneda naţională a reluat tendinţa de depreciere, până la 4,3101 lei/euro, iar, la 17:00, băncile cumpărau un euro cu 4,3005 lei şi îl vindeau cu 4,3095 lei.

"Aprecierea din jurul prânzului a fost destul de bruscă, însă nu se poate şti cu siguranţă dacă a fost o intervenţie indirectă a băncii centrale", a comentat dealerul citat.

Sursa: NewsIn