Curtea Constituţională a respins contestaţia PDL privind Legea imobilelor naţionalizate

0

„În raport de criticile formulate, am respins sesizarea PDL, iar legea pe care şi-a angajat răspunderea Guvernul va merge la promulgare”, au menţionat sursele citate.

 

Contestaţia luată vineri în discuţie de judecătorii constituţionali a fost depusă de PDL la Curtea Constituţională în 22 aprilie.

 

Potrivit vicepreşedintelui PDL Liviu Negoiţă, din punct de vedere procedural, la asumarea răspunderii Guvernului s-ar fi încălcat decizia 1431 din 2010 a Curţii Constituţionale, care precizează că angajarea răspunderii Guvernului este neconstituţională dacă un proiect pe aceeaşi temă se află în proces de legiferare. El a precizat că PDL a depus în 2010 un proiect pe această temă care se află în dezbatere parlamentară la Senat şi Guvernul a ignorat acest lucru „şi a venit peste această procedură şi şi-a asumat răspunderea”.

 

Negoiţă mai susţinuse că este încălcată şi decizia 1557 din 2009 a Curţii Constituţionale, care precizează că transformarea Guvernului, prin asumarea de răspundere, în autoritate legiuitoare concurentă Parlamentului încalcă articolul 1 alineat 4 şi articolul 61 alineat 1 din Constituţie.

 

Legea restituirii proprietăţilor încalcă articolul 15 alineat 2 din Constituţie şi Comisia Naţională constituită prin această lege se substituie justiţiei, a mai arătat Negoiţă. El a explicat că deciziile irevocabile ale Consiliilor Locale date în temeiul Legii 10 din 2001 pot fi atacate doar la instanţele de contencios administrativ, iar Comisia Naţională constituită în temeiul legii de restituire poate invalida în mod ilegal decizia irevocabilă ale Consiliilor Locale.

 

El a mai apreciat că dreptul la proprietate este îngrădit prin prevederea potrivit căreia cel care va dobândi proprietatea este obligat să-i menţină destinaţia timp de 10 ani.