Cutremur în Vrancea, sâmbătă dimineaţa

0

Sâmbătă, 4 martie 2023, la ora 8.18, în Vrancea s-a produs un cutremur de slabă intensitate, anunță Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Potrivit INCDFP, seismul a avut 3 grade magnitudine, pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42km E de Braşov, 67km N de Ploieşti, 124km N de Bucureşti, 126km NE de Piteşti, 127km SV de Bacău, 148km V de Braila, 150km V de Galaţi, 156km E de Sibiu, 189km N de Ruse, 212km SV de Iaşi.

Cutremurele din Gorj, cele mai puternice din 2023

De la începutul lunii martie, în zona seismică Vrancea au avut loc două cutremure, unul de 2,9 şi acesta de 3,3 pe Richter.

În schimb, în zona Olteniei, în judeţul Gorj, a avut loc luna trecută, în data de 13 februarie, un seism cu magnitudinea 5,2 la o adâncime de 16 kilometri.

A doua zi, a avut loc un nou cutremur cu magnitudinea de 5,7, la adâncimea de 6,3 kilometri. Zona în care au avut loc aceste cutremure este cunoscută printr-o activitate seismică slab-moderată, cu evenimente cu magnitudine peste 5 foarte rare.

INCDFP a anunţat după producerea acestor două cutremure importante că activitatea seismică din judeţul Gorj va fi în continuare intensă, dar se încadrează în parametrii estimaţi după un şoc principal şi va continua timp de aproximativ o lună.

În decurs de numai 10 zile după cutremurul din 13 februarie au fost localizate 960 de evenimente seismice în această zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.