Dacă a venit coronavirusul aici, GARANTAT va veni şi în România. După aia, UNDE mai fugim?

Erica, o româncă de 51 de ani stabilită în Codogno, oraş aflat în carantină din cauza coronavirusului, ne arată străzile pustii şi cozile de zeci de metri din magazine.

 

Românca a îndrăznit să iasă duminică din casă, deşi oraşul în care locuieşte de 22 de ani este în plină carantină din cauza coronavirusului.

 

A filmat străzile pustii din Codogno. După minute bune de mers pe jos, în cale îi apar şi primii oameni. Oamenii încalcă cu bună ştiinţă avertizările autorităţilor ca să-şi facă provizii, iar cozile la magazine se întind pe zeci de metri. Puţini reușesc să iasă din magazin cu coşurile pline.

 

„Codogno era un orăşel destul de liniştit, cu activităţi destul de frecvente, este o localitate unde se face mult sport, mult voluntariat. Ieri au venit deja 100 de carabinieri, spuneau la început numai să controleze, dar aseară s-a dat decretul lege că nu se poate ieşi din zonele roşii, din cele zece comune. Mulţi s-au dus să-şi facă cumpărături la un magazin care nu este în zona roşie, lumea nu respectă, cred că nu au luat în serios chestia asta”, declară Erica Enăchescu.

 

Femeia spune că măştile medicale s-au vândut ca pâinea caldă şi că, în zonele unde acestea se mai găsesc, preţul a crescut simţitor: „Nu avem măşti, suntem toţi cu eşarfe la gură, în Milano am înţeles acum că au rămas cutii cu măşti în care sunt 100 de măşti şi costă 100 de euro, au vândut într-o oră 80 de cutii de 100 de măşti, nu se găsesc pe niciunde”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed