Dacă listarea Fondului Proprietatea întârzie, minoritarii vor acţiona în justiţie, avertizează avocatul familiilor Malaxa şi Auschnitt

0

„Selectarea managerului de fond e doar un mijloc, nu un scop în sine. Scopul este listarea Fondului la bursă. Răbdarea acţionarilor minoritari a ajuns la capăt. Cred că listarea este posibilă, totuşi, în acest an, dacă procedura de selecţie nu se va întrerupe din nou. Managerul de fond trebuie selectat până în 20 iulie, în caz contrar ne vom adresa justiţiei” a atenţionat avocatul familiilor Malaxa şi Auschnitt.

Corin Trandafir a menţionat că nu agreează soluţia renunţării la administrarea externă a Fondului, chiar dacă aceasta ar putea urgenta listarea. „Nemulţumirile noastre ţin de întârzierea selecţiei administratorului şi implicit a listării la bursă. Eu nu mă tem de o naţionalizare a FP, pentru că legea nu permite asta, însă există o temere împărtăşită de mulţi acţionari privaţi: în cazul în care valoarea nominală ar fi redusă, drepturile acestora ar putea fi periclitatate, câtă vreme fondul este nelistat. Răbdarea acţionarilor privaţi se va termina în cazul în care listarea la bursă va continua să întârzie”, a declarat, la The Money Channel, avocatul Trandafir.

Trandafir a precizat că reprezintă interesele unor acţionari care controlează aproape 8% din capitalul social al Fondului, postură din care a fost ales recent în Consiliul de Supraveghere. „Cred că am fost ales în Consiliul de Supraveghere pentru că sunt împuternicitul celui mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, în total reprezentând puţin sub 8% din capitalul social. Statul deţine încă 67% din capitalul social, iar vocea acţionarilor privaţi este puţin auzită. Până când statul nu îşi va pierde calitatea de acţionar majoritar, acţionarii privaţi nu pot decât să spere că vor convinge statul să adopte anumite decizii”, a precizat Corin Trandafir.

Adunarea Generală a Acţionarilor de la Fondul Proprietatea a desemnat luni componenţa noului Consiliu de Supraveghere a instituţiei. Şase dintre cei şapte membri ai consiliului fac parte pentru prima dată din acest organism.

Mircea Ursache este singurul membru al noului Consiliu care a făcut parte şi din precedenta componenţă. El a anunţat că-şi va depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului, la şedinţa din 4 mai.

Noii membri ai consiliului de supraveghere sunt avocatul Corin Trandafir, Mircea Ursache, Graţiela Iordache (secretar de stat în Ministerul Finanţelor), Anca Oprea, Ioan Adam, Eduard Boian şi Ene Dinga.

Vechii membri ai boardului Fondului Proprietatea erau Giovanni Ravasio (preşedinte), John N. Chrissoveloni, Mircea Ursache, Radu Francis Florescu, Ingrid Zaarour, Jozsef Birtalan şi Flavia Teodosiu.

S.C. Fondul „Proprietatea” S.A. s-a constituit pentru asigurarea resurselor financiare necesare despăgubirii persoanelor expropriate abuziv. Despăgubirea se face in acţiuni, reprezentând valoarea actuală a imobilelor care nu se restituie in natură. Acţionariatul Fondului Proprietatea includea, la sfârşitul lunii februarie, 33 de firme care deţineau peste 686,3 milioane de acţiuni, cu valoare nominală 1 leu, echivalent cu 4,83% din capitalul social al Fondului. Numărul de acţionari persoane private ai Fondului Proprietatea a ajuns în prezent la 2.164, de la 2.068 la începutul lunii februarie, iar deţinerea acestora în capitalul Fondului este de 31,72%.

Anul trecut, Fondul Proprietatea a înregistrat un rezultatul brut curent înainte de impozitare de 472,6 milioane lei, cu 12,3% peste nivelul bugetat şi cu 191,7% mai mare decât rezultatul din 2007. FP are în portofoliu acţiuni la 88 de companii, majoritatea din domeniul energetic. Dintre companiile listate la BVB, Fondul Proprietatea este acţionar al Petrom (SNP), Transgaz Mediaş (TGN), Alro Slatina (ALR), Oil Terminal Constanţa (OIL), Azomureş Târgu-Mureş (AZO), Transelectrica Bucureşti (TEL).