Această „altă Europă”, cea „a marginalilor” (persoane fără domiciliu personal, persoane aflate în stradă, în adăposturi sau în centre de cazare de urgenţă), reprezintă 5% din cele 220 de milioane de gospodării europene, conform statisticilor adunate de cele două asociaţii.
Numărul persoanelor fără adăpost a crescut în majoritatea ţărilor europene şi chiar a explodat în Germania (+150% între 2014 şi 2016, ajungând la 860.000) şi în Irlanda (+145% între 2014 şi 2017, 8.857).
Dintre ţările europene, numai Finlanda şi Norvegia au reuşit să înregistreze scăderi ale numărului persoanelor fără adăpost. Finlanda a redus cu 18% numărul acestor persoane printr-o politică prin care accesul la o locuinţă este considerat un drept fundamental, şi nu „o problemă socială inevitabilă” care ar fi legată de probleme personale, spun cele două asociaţii.
În celelalte state europene, unde cifrele sunt în creştere, raportul evidenţiază absenţa unei politici globale de luptă împotriva fenomenului persoanelor fără adăpost, a exploziei preţurilor la locuinţe şi a creşterii inegalităţilor.
„Între 2010 şi 2016, costul locativ pentru gospodăriile sărace a crescut în trei sferturi dintre statele membre ale UE”, evidenţiază raportul.
Tinerii între 18 şi 24 de ani, cei mai afectaţi, plătesc pentru locuinţă aproape 40% din veniturile lor, o proporţie care poate ajunge la aproape 50% în anumite ţări precum Grecia.
Pentru asociaţiile angajate în lupta împotriva acestui fenomen, reducerea la zero a numărului persoanelor fără adăpost în Europa „nu este o utopie” dacă este introdusă o politică globală.