Dacia în UE: Înmatriculările au scăzut cu 8,2% în primele şapte luni

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a anunţat vineri că numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din UE a scăzut în perioada ianuarie-iulie cu 2,1%, la 8,135 milioane de unităţi, de la 8,309 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dacia a înregistrat, în primele şapte luni din 2010, 159.424 de înmatriculări în Europa.

Numărul înmatriculărilor de autoturisme produse de grupul Renault, din care face parte şi constructorul român, a scăzut în perioada analizată cu 11%, de la 878.000 la 782.000 de unităţi.

Gigantul german Volkswagen (Volkswagen, Audi, Seat, Skoda) conduce detaşat clasamentul constructorilor, cu 1,863 milioane de automobile noi înmatriculate, în urcare cu 6,6%, urmat de PSA Peugeot Citroen, cu 1,066 milioane de unităţi, în scădere cu 7,5%.

Renault ocupă locul al treilea, urmat de grupul american General Motors (Opel, Chevrolet), Ford, Fiat (Fiat, Lancia/Chrysler, Alfa Romeo, Jeep), BMW (BMW, Mini), Toyota (Toyota, Lexus) şi Nissan.

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a coborât cu 14,4% în primele şapte luni, la 40.259 unităţi, potrivit datelor ACEA, prezentate anterior de autorităţile locale.

România este, astfel, a 18-a piaţă din UE pentru maşini noi, după ce a ocupat în 2007, în perioada de expansiune economică, poziţia a opta.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed