Dacia ocupă primul loc în Franţa după creşterea înmatriculărilor din august

În luna august, în Franţa au fost înmatriculate 6.068 de automobile noi Dacia, faţă de 4.969 în aceeaşi lună din 2009, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA). Nivelul atins în august plasează marca românească pe locul doi în topul brandurilor străine comercializate pe piaţa franceză, după Volkswagen (7.229 înmatriculări noi, în creştere cu 6,2%). De altfel, Dacia, VW şi Audi sunt singurele mărci din afara Franţei, identificabile în raportul CCAF, în cazul cărora înmatriculările au crescut.

Dacia şi-a majorat cota de piaţă, în perioada analizată, de la 4,4% la 5,9%, a doua ca mărime în rândul mărcilor străine, după VW (7%). În total, grupurile şi mărcile străine au avut în august o pondere de 48,7% pe piaţa franceză, comparativ cu 49% în aceeaşi lună a anului trecut.

În cazul grupului Renault, proprietarul Dacia, înmatriculările de automobile au scăzut cu 3,8%, la 26.744 de unităţi. Cota de piaţă s-a majorat, însă, de la 24,4% la 26%. Grupul Peugeot Citroen s-a menţinut pe poziţia de lider în privinţa numărului de înmatriculări, de 32.080 maşini, nivel cu 9,2% mai redus decât cel din august 2009. Peugeot Citroen a avut o cotă de piaţă de 31,2%, faţă de 31% anul trecut.

În total pe piaţa franceză au fost înmatriculate 102.912 de autoturisme în august, în scădere cu 9,8%.

În perioada ianuarie-august, în Franţa au fost înmatriculate 76.255 de autoturisme Dacia, comparativ cu 34.914 în intervalul similar al anului trecut, pe o piaţă în urcare cu 1,8%.

Dacă sunt luate în calcul şi autovehiculele utilitare uşoare, Dacia ocupă locul doi în Franţa după avansul din august al numărului de înmatriculări, de 16,8%, la 6.340 de maşini, prima poziţie fiind ocupată de Audi (21,3%, 3.352 unităţi).

Înmatriculările de automobile şi autovehicule comerciale uşoare ale grupului Renault au totalizat 33.958 de unităţi, în coborâre cu 1,2% faţă de august 2009.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed