Dacian Cioloş avansează ideea unor modificări privind achiziţiile publice, în aşa fel încât să fie stimulată furnizarea de produse locale în diverse programe derulate de autorităţile locale

Întrebat vineri, într-o conferinţă a Roşiorii de Vede, în judeţul Teleorman, ce probleme au locuitorii din teritoriu, Dacian Cioloş a explicat că una dintre dificultăţi o reprezintă, în mediul rural, valorificarea produselor agricole, care este legată de problema asocierii producătorilor. În acest context, europarlamentarul avansează ideea sprijinirii acestora prin modificări legislative care să îi favorizeze, în achiziţiile publice, pe cei care furnizează produse locale.

„Tot vorbind de valorificarea produselor vrem să vedem, dacă va fi nevoie inclusiv modificări legislative, pentru ca în achiziţiile publice pe care le fac autorităţile locale pentru diferite programe finanţate din fonduri europene, ca şi de exemplu consumul de lapte şi de fructe- legume în şcoli, în criteriile de achiziţii publice să poată să fie introdus şi criteriul acesta al achiziţiilor locale, adică să primească punctaj producătorii sau cei care vând produse de la nivel local, ca să putem stimula comercializarea produselor locale. Deci, la genul acesta de măsuri ne gândim şi astfel de măsuri pot fi puse în valoare”, a afirmat Dacian Cioloş. 

El mai spune că fermierii, în colaborare cu consiliile locale, pot gândi modalităţi pentru valorificarea producţiilor la nivel local.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed