Dan Bittman a participat la protestul antivacciniştilor din Bucureşti. „Am bani de dat”

0

Solistul formației Holograf, Dan Bittman, a fost unul dintre miile de oameni care au participat, sâmbătă, la protestele organizate în București față de restricțiile impuse de Guvern, ca urmare a numărului mare de îmbolnăviri cu Covid-19.

Artistul a urmărit cu atenție discursul senatoarei independente Diana Șoșoacă și chiar a filmat, uneori, cu telefonul mobil, atmosfera și huiduielile provocate de afirmațiile cunoscutei anti vacciniste.

La fel ca mulți alți participanți la această acțiune, nici Dan Bittman nu a purtat mască, astfel că atunci când Șoșoacă a anunțat la microfon că vor fi amendați pentru acest lucru, muzicianul nu a părut să fie impresionat. Ba dimpotrivă, a râs.

Diana Șoșoacă: ”Arafat a ieșit pe posturile TV și anunță că cei care au venit la protest vor primi amenzile prin poștă”… (huiduieli: ”huooo”)

Dan Bittman: ”Abia aștept! Am bani de dat!

La această acțiune, mulți protestatari s-au salutat cu cuvintele ”Jos Arafat” și aproape nimeni nu a purtat mască sanitară, spune corespondentul  Pro TV Vitalie Cojocari:

Dan Bittman este cunoscut pentru mesajele sale publice împotriva restricțiilor impuse de Guvern din cauza pandemiei de Covid-19:

”Am gura spurcată și îmi permit să spun orice. Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții degradante. Nu se poate așa ceva, este prea mult”, a spus Dan Bittman într-un interviu pe care l-a acordat în octombrie 2020.