Dăncilă îi răspunde lui Tăriceanu privind lipsa de pregătire a României pentru preşedinţia Consiliului UE

„Da, am văzut ce a spus domnul Tăriceanu, dar referirea dânsului era legată de dezbinarea care există în societate, de dezbinarea dintre partidele politice, nicidecum din punct de vedere organizatoric, logistic, sau al programului pentru preluarea preşedinţiei rotative”, a afirmat premierul.

 

Viorica Dăncilă consideră că este nevoie de consens între partide pentru o preşedinţie de succes a României la Consiliul UE.

 

„Eu am discutat şi cu domnul Dragnea şi cu domnul Tăriceanu despre stadiul pregătirilor. Noi suntem în grafic, suntem pregătiţi, dar problema ridicată de domnul Tăriceanu se referă la lipsa de consens a partidelor politice. Pentru a avea o preşedinţie de succes, aşa cum ne dorim toţi, cred că trebuie să existe un consens şi între partidele politice şi instituţii”, a precizat ea.

 

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că, în condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed