Dăncilă reproșează că a aflat de abia acum de criza din energie, deși presa relatează de câteva zile despre acest subiect

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că i s-a adus la cunoştinţă abia miercuri, „cu nepermisă şi suspectă întârziere”, situaţia de la Complexul Energetic Oltenia.

 

„Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu nepermisă şi suspectă întârziere, situaţia de la Complexul Energetic Oltenia. Am convocat imediat o întâlnire de urgenţă şi împreună cu miniştrii şi autorităţile responsabile am analizat ce măsuri pot fi luate astfel încât Complexul Energetic Oltenia să-şi reia activitatea la capacitate normală. Ne preocupă situaţia de la Complexul Energetic Oltenia şi funcţionarea sistemului energetic naţional şi am ţinut cont de toate semnalele apărute în spaţiul public în ultimele zile”, a afirmat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

 

Premierul s-a întrebat dacă există vreo legătură între acest blocaj şi dorinţa unora de a face speculaţii pe spatele românilor.

 

„Nimeni, absolut nimeni nu se poate juca cu independenţa energetică a ţării”, afirmă ea.

România importa joi la orele prânzului peste 1.300 MWh, respectiv aproape 15% din cât consuma.

 

„Am solicitat, în această dimineaţă, tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de această situaţie extrem de gravă şi verificarea celor apărute în spaţiu public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari”, a spus ea.

 

Dăncilă a mai spus că a dispus mai multe măsuri.

 

„Am dispus să-mi fie prezentată de urgenţă situaţia stocurilor de cărbune comparativ cu anul trecut, o analiză detaliată a situaţiei minerilor, a veniturilor lor şi a condiţiilor de lucru, precum şi soluţii de modernizare a Complexului Energetic Oltenia, Corpul de Control să înceapă în această dimineaţă o acţiune de verificare la această societate. Am solicitat ministrului Energiei să meargă în această dimineaţă la Târgu Jiu, să discute cu oamenii şi să vină urgent cu soluţii”, a detaliat Dăncilă.

 

De asemenea, a anunţat că a cerut consilierului de stat cu responsabilităţi în domeniul energiei să convoace de urgenţă grupul de lucru interministerial pentru siguranţă energetică.

 

Potrivit acesteia, după ce va avea toate datele vor putea fi luate deciziile care se impun, astfel încât să nu fie afectată siguranţa şi funcţionarea sistemului energetic naţional.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed