Dăncilă sare în apărarea lui Liviu Dragnea și transmite un mesaj tranșant: Cei care cer demisia lui Dragnea încalcă grav Constituția

0

Dăncilă precizează că ​„într-un stat democratic, incertitudinile nu au ce căuta în înfăptuirea actului de justiție, iar atât timp cât există decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alții nu, nu ne putem gândi decât că această hotărâre de condamnare nu se va menține și după recursul din apel”.

 

 

Premierul susține că crede cu tărie în nevinovăția președintelui PSD și îl asigur de toată susținerea sa la conducerea partidului și a Camerei Deputaților.

 

 

„Consider că cei care cer demisia președintelui PSD înainte de pronunțarea unei decizii finale, încalcă grav Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția, care garantează toate prezumția de nevinovăție. Guvernarea PSD -ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleași. Vom realiza programul de guvernare și vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în fața cetățenilor, uniți și puternici în fața tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor”, afirmă Dăncilă.