Daniel Apostol, ASF, despre City Insurance: Prima sesizare a Parchetului s-a făcut în luna aprilie 2021

Autoritatea de Supraveghere Financiară a sesizat Parchetul General și alte autorități și organe de anchetă ale statului cu privire la informațiile descoperite în ultimul an la societatea City Insurance, a anunțat Daniel Apostol, director la Direcția Comunicare și Educație Financiară din cadrul ASF.

”Reamintesc publicului că Autoritatea de Supraveghere Financiară a sesizat Ministerul Public și alte autorități și organe de anchetă ale statului cu privire la informațiile descoperite în cadrul controlului efectuat ÎN ULTIMUL AN la societatea City Insurance. Prima sesizare a parchetului s-a făcut în luna aprilie 2021, dar înainte de aceasta au fost și informări trimise încă de anul trecut la Oficiul de Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, de exemplu. De la primele suspiciuni apărute, am informat organele competente apoi am contribuit cu toate informațiile survenite pe parcursul controlului realizat de A.S.F. Publicul trebuie să știe că Autoritatea de Supraveghere Financiară nu dorește altceva decât respectarea legilor statului român”, a declarat Apostol.

Procurorii de la Parchetul General ridică azi documente de la firma de asigurari City Insurance, într-un dosar deschis ca urmare a unei plângeri depuse de conducerea ASF. De anchetă ar fi vizate persoane din conducerea companiei. Sursele citate menţionează că este vorba despre o sesizare formulată în urmă cu câteva luni. „Astăzi, 23 septembrie 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în baza delegării emise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pun în aplicare o ordonanţă de ridicare de înscrisuri. Cercetările sunt efectuate de Secţia de urmărire penală şi criminalistică sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, spălare a banilor, fals şi abuz în serviciu şi vizează activitatea unei societăţi de asigurare – reasigurare”, informează Poliţia Capitalei.

Şi Parchetul General a transmis o informare privind ancheta. „În cursul zilei de astăzi, 23 septembrie 2021, procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procedează la ridicarea de obiecte şi înscrisuri de la sediul ”City Insurance SA”. Precizăm că ridicarea de obiecte şi înscrisuri se realizează în contextul instrumentării unui dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prev. de art. 295 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019, fals informatic, prev. de art. 325 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 Cod penal, şi uzul de fals, prev. de art. 323 Cod penal”, a transmis PÎCCJ.

Alte două dosare privind societatea de asigurări sunt pe rolul DNA şi DIICOT.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed