Daniel Jinga este noul director al Operei Naționale București

Daniel Jinga este noul director al Operei Naționale București. Dirijorul unor concerte memorabile va conduce prestigioasa instituție culturală pe următorii 5 ani.

La concurs, dirijorul a obținut media 9,25, cea mai mare din istoria instituției de la introducerea concursului ca metodă de selecție. Noul manager a condus opera și din poziția interimară în ultimul an. Cătălin Ionescu a fost suspendat din funcție și cercetat pentru deturnarea de fonduri publice în complicitate cu alți inculpați, către firmele acestora. Prejudiciul adus este estimat la aproape 3.400.000 de lei.

Daniel Jinga este noul director al Operei Naționale. A lucrat pentru capodopere pop-rock cu Iris ori Phoenix

Daniel Jinga (44 de ani) s-a afirmat ca Maestru de Cor a Corul Operei Naționale, apoi dirijor second al Corului de Cameră Madrigal, În timpul Conservatorului cântă în cele mai importante coruri bucureștene (”Madrigal”, ”Preludiu”, ”Te Deum Laudamus”, ”Kontakion”, ”Musica Selecta”, ”Da Capo”, Corul Filarmonii ”George Enescu”).

Experiența corală acumulată în acești ani îi va folosi mai târziu în activitatea dirijorală și îl va determina să înființeze Corul de Cameră „Accoustic”, alături de colegii săi de generație. Legăturile cu folclorul autentic și muzica sacră îi vor marca primele decizii repertoriale.În afara operei a fost inițiatorul  unor proiecte pop-rock simfonic sau mainstream, colaborări muzicale cu Gheorghe Zamfir, Angela Gheorghiu, Felicia Filip, Vlad Miriță, Marcel Pavel, Marius Moga, Iris, Smiley ori Phoenix.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed