Daniel Zamfir (PSD), despre impozitarea progresivă: Nu este altceva decât o reaşezare fiscală, nu înseamnă că vor creşte impozitele, că luăm de la bogaţi şi dăm la săraci / Unele companii transferă profiturile în acea zonă de paradisuri fiscale

Daniel Zamfir a arătat că această propunere privind impozitarea progresivă nu este o decizie luată peste noapte de PSD. 

”Nu este altceva decât o reaşezare fiscală, o altă modalitate de fiscalizare, alta decât cota unică”, a spus senatorul PSD, precizând că în acest moment există o varintă de lucru la Ministerul de Finanţe, care va fi discutată cu mediul de afaceri, şi  ”nu va intra în coaliţie fără discutarea înainte cu aceştia”.

Zamfir a menţionat că această cotă unică a fost introdusă în 2005, de Alianţa D.A, iar celelalte guverne de strânga au menţinut cota unică.

”După adoptarea cotei unice, PSD, fiind la guvernare de mai multe ori, a menţinut acest model economic. Majoritatea covârşitoare a statelor europene, de peste ocean, au acest mecanism de cotă progresivă, care nu înseamnă  că vor creşte impozitele, că luăm de la bogaţi şi dăm la săraci. Cota unică a rămas doar în ţările din blocul comunist, Bulgaria şi Ungaria.

Senatorul a menţionat că două săptămâni vor avea la dispoziţie ca această formă pe care lucrează specialiştii să fie prezentată mediului de afaceri.

”Nu însemană o schimbare radicală a actualului sistem, ci o reaşezare fiscală pentru o mai bună colectare.Transparent şi adoptată cu şase luni înainte de a intra în vigoare”, a mai spus Daniel Zamfir. 

Senatorul a ţinut să precizeze că stăm bine la modalitatea de impozitare a IMM-urilor, acel 1% pe cifra de afaceri, pentru microîntreprinderi. 

”Unde nu cred şi unde trebuie făcut ceva este cu privire la obligativitatea impozitării profitului acolo unde se produce, arătând că unele companii transferă profiturile în acea zonă de paradisuri fiscale. (..) Faci profit în România, plăteşte frate impozite în România”, a mai afirmat Zamfir, arătând că trebuie să controbuie aceste companii la bugetul statului român. 

”Dacă observăm cât din cifra de afaceri a unor multinaţionale, mari corporaţii înseamnă impozit pe profit o să vedeţi că ponderea este extrem de mică comparativ cu companiile româneşti care plătesc mult mai mult”, a spus el. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed