Daniela Șerban: De ce revenirea are formă de litere?

Asta o confirmă și zecile de miliarde de euro pe care preferăm să-i ținem în depozite pe termen scurt. Odată cu pandemia ne-a uimit că prețul petrolului care a fost și negativ, scăderi și de 30% pe burse în doar câteva săptămâni, cu un  minim în 23 martie.

Mai nou titlurile de știri ne prezintă literele revenirii, ba că este V, W sau chiar U. Forma lor provine din grafice și trendurile pe care acestea le prezintă. Analiza graficelor mai este cunoscută ca analiza tehnică, care împreuna cu analiza fundamentală, cea a datelor despre economie și finanțele companiilor, ajută milioane de oameni în întreaga lume să investească. Aceste grafice rezultă din cumulul prețurilor zilnice, de obicei la inchiderea zilelor, stabilite în urma tranzacțiilor de vânzare și cumpărare de acțiuni, părți din companie, pentru mărfuri, cum ar fi petrol sau aur. 

Revenind la litere, acum spun specialiștii ca ne aflăm din nou pe o pantă ascendentă, pe revenire, în interiorul W. Dacă nu se găsesc soluții pentru vaccinarea populației sau suntem forțați în toamnă să stăm din nou în case, piețele vor coborî din nou. Daca riscul pandemiei dispare atunci putem rămâne pe creștere, deci în V. Vor câștiga cei curajoși, atenți și riguroși în a investi pe termen lung. În ultimii 100 de ani bursa americană, care dă tonul în lume, a fost pe trend ascendent, deci prețurile vor crește din nou.

Vă propun un dialog cu Dragoș Manolescu, CFA, administrator de portofolii în România:

Daniela Șerban, Președinte ARIR și VERTIK pentru Viitor

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed