Daniela Șerban: Trei mituri despre investiția la bursă

Diferența în investiții o face toleranța față de imprevizibil sau apetitul la risc, acea doză de necunoscut care înseamnă că putem câștiga mai mult față de un depozit la bancă, dar putem și pierde o parte din bani, dacă lucrurile merg prost.

 

Îți propun să demontăm cele mai frecvente 3 mituri despre investiția la bursă:

 

  1. 1. Bursa este un joc

 

Cu siguranţă investiţia la bursă nu este un joc de noroc, pentru că deciziile se bazează pe nişte reguli de analiză a companiilor în care se investeşte. Bursa este o piață unde se tranzacționează în principal companii din diferite domenii, în general afaceri mari, profitabile și de succes. Listarea la bursă înseamnă pentru o companie recunoașterea succesului în afaceri, astfel că atunci când cumpărăm acțiunile acelor companii, înseamnă că numeroși alți investitori au făcut-o înaintea noastră. Astfel, nu vorbim de un joc, ci de o decizie asumată de a cumpăra acțiune în anumite companii, una sau mai multe, din sectoare reale ale economiei – bancar, farma, energie, medical, construcții. 

 

  1. 2, Ai nevoie de mulți bani ca să investești

 

În realitate, la bursă poţi începe o investiţie şi cu 1.000 lei. Unul dintre cele mai populare produse de pe piaţa de capital sunt acţiunile în companii prin care, practic, investitorii cumpără o parte dintr-o companie, iar aceasta poate împărţi profitul cu ei. În orice situaţie, începerea unei investiţii se realizează printr-un intermediar sau broker de acțiuni. Într-adevăr, sunt situații în care brokerii impun sume minime de deschidere de cont, însă cu siguranță pentru sume virate constant în fiecare lună se vor găsi soluții.

 

  1. 3. La bursă câștigă doar cei bogați, care au acces la informații

 

Orice piață bursieră este strict reglementată de un cadru legislativ european și de unul local. Accesul egal la informații al tuturor investitorilor este principiul de bază după care se ghidează companiile și este sancționat dur dacă este încălcat. Astfel, companiile publică aceleași date pentru toți, diferența o face atenția și timpul pe care îl acordăm parcurgerii acestor informații. Un studiu al Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România din 2019 indică faptul că investitorii citesc zilnic presa și se consultă săptămânal cu brokerii.

În prezent, averea românilor este în economii, în principal, în depozite la bancă, care sunt remunerate cu dobânzi mici. Cu banii din depozite românii ar putea cumpăra de aproape două ori toate companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti. Însă doar investind se poate crea bunăstare pe termen lung. Cei care au un surplus de bani şi vor să investească într-o afacere, spre exemplu, dar nu ar avea timp să se ocupe de ea, pot găsi la bursă afaceri în creștere din care pot câștiga dividende sau aprecierea valorii companiei. 

 

Îți propun să discutăm pe larg cele trei mituri, miercuri, 23 septembrie, la ora 21:00, în direct pe pagina mea de Facebook – https://www.facebook.com/dserbanro/ 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed