DATE OFICIALE. Când vor ajunge românii ca nemții sau francezii

Plecând de la ipoteza că Produsul Intern Brut al României (PIB) va creşte cu 4%, în medie, pe an, Socol a ajuns la concluzia că în şase ani România va atinge un nivel de convergenţă de 70% comparativ cu media ţărilor din zona euro.

 

Dacă PIB ar creşte cu 5% pe an, acest nivel ar fi atins în doar 4 ani.  Cele două procente luate în calcul sunt viabile, având în vedere evoluţia PIB al României din perioada 2000-2017.

 

Studiul se referă la convergenţa reală şi structural, adică măsura în care indicatori ai economiei reale ca salariul mediu, PIB/cap de locuitor, puterea de cumpărare etc sunt comparabile cu cei din zona euro.

 

“În cazul unei ţinte stabilite de 70% din media ZE19, România poate atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creştere de 5%. În scenariul în care România îşi propune să atingă 75% din media ZE19(nivel cel mai indicat pentru economia României, după cum rezultă din Raport), aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an.”, transmite un comunicat al Comisiei Naţionale de Fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed