Datoria Greciei va fi tăiată

Statele din zona euro nu-şi mai pun problema dacă datoria Greciei va fi restructurată, ci mai degrabă care va fi cel mai bun mod pentru a realiza acest obiectiv, a afirmat luni Benoit Coeure, membru al Consiliul guvernatorilor BCE, într-un interviu acordat publicaţiei franceze „Le Monde”, transmite Reuters. Toate statele care folosesc moneda euro vor ca Grecia să rămână în zona euro şi sunt pregătite să acorde „solidaritate financiară” atât timp cât Atena adoptă reforme, a explicat oficialul BCE. „Într-adevăr, problema nu este dacă datoria Greciei va fi restructurată ci cum să realizăm asta într-un mod care să ajute în mod real economia ţării”, a spus Coeure.

Conform datelor Eurostat, la sfârşitul primului trimestru din 2015, cel mai ridicat nivel al datoriei guvernamentale din UE se înregistra în Grecia – 168,8% din PIB. Fondul Monetar Internaţional participă la al treilea pachet de asistenţă financiară ce va fi acordat Greciei, în valoare de până la 86 miliarde de euro (93 miliarde de dolari, cu condiţia ca ceilalţi creditori să reducă povara datoriei Greciei. „În privinţa reducerii datoriei, va trebui să existe un angajament specific, concret” din partea europenilor, a declarat săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice. Acesta a adăugat: „Pentru a merge înainte, avem nevoie să înregistrăm progrese suficiente în estimarea reformelor, a angajamentelor, a implementării şi a finanţării. Cu siguranţă va fi un drum dificil, suntem abia la începutul procesului.”

De asemenea, Benoit Coeure a declarat că programul BCE de achiziţii de active, menit să combată deflaţia, îşi arată roadele, dar ar fi prematur să înceapă discuţiile privind încheierea acestuia. Pentru a stimula creşterea economiei zonei euro, BCE a demarat în martie achiziţii lunare de obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro. Liderii BCE intenţionează să deruleze acest program până în luna septembrie 2016 sau până când rata anuală a inflaţiei va reveni în apropierea obiectivului ţintă de 2%.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed