De ce a fost trimis mesaj RO-Alert pentru dispariția unui copil? Va salva vieți, susține un consilier de stat. O procedură similară funcționează în SUA

Fosta consilieră de stat în Cabinetul Ciucă, Maria Turza, a transmis, vineri seară, că a fost emis primul mesaj RO-Alert pentru dispariția unui copil, în cadrul Programului Național ”Din grijă pentru copii”, inițiat în 2021 alături de un număr unic pentru copii, 119.

Un sistem similar funcționează în SUA, de unde autoritățile române s-au inspirat, mai spune Turza.

Maria Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost numită la conducerea Departamentului pentru responsabilitate socială comunitară şi grupuri vulnerabile, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă la începutul lunii februarie a acestui an.

  • ”Cu mai puțin de o oră în urmă a fost transmis primul mesaj de alertă COPIL DISPĂRUT (Amber Alert). #RoALERT – #CopilDISPĂRUT este unul din rezultatele din Programul Național DIN GRIJĂ PENTRU COPII pe care l-am inițiat în 2021 de la nivelul Guvernului, alături de numărul unic pentru copii 119 și alte multe măsuri pentru copiii noștri. M-am emoționat teribil când am primit în seara asta mesajul pentru că știam faptul că zilele acestea colegii de la POLIȚIE, DSU și STS testează sistemul. Știu că unii oameni au fost deranjați de sunet, dar lucrăm la variante. Vă mulțumesc pentru îngăduință și chiar dacă e un lucru nou și nu suntem obișnuiți, el poate salva vieți de copii. Ca și serviciul telefonic 119. Un sistem similar funcționează și în SUA de mulți ani, de unde de altfel m-am și inspirat. Mulțumesc colegilor de la DSU, Poliția Română și STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale! George a fost găsit în Gara de Nord”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed