De ce nu poate fi Klaus Iohannis vicepremier

Iohannis a precizat, într-o conferinţă de presă, că, având în vedere că PNL a propus ca el să preia funcţia de vicepremier şi ministru de Interne, acest lucru presupune modificarea structurii Guvernului, ceea ce nu se poate face decât în Parlament.

 

„Lucrurile par simple la prima vedere. În realitate, e o birocraţie destul de complicată”, a spus Iohannis.

 

El a menţionat că în întâlnirea USL de luni s-a discutat despre faptul că, din acest motiv, este un „moment potrivit pentru a discuta modificări pe care şi alte partide le doresc”.

 

„(În întâlnirea de astăzi – n.r.) nu am ajuns la o concluzie, pentru că nu ne-am propus asta. O altă întâlnire va avea loc mâine, la care vine toată lumea pregătită cu propunerile pe care vrea să le facă”, a precizat Iohannis.

 

„Vreau să clarific că acest lucru e treaba mea şi nu am nepărat nevoie de sfaturi decât dacă le cer eu. Pe de altă parte, e clar că noi, PNL, nu vom merge niciunde să cerem o lege pentru un om şi nici eu nu am de gând să intru într-o situaţie discutabilă. Reafirm determinarea mea de a deveni vicepremier şi ministru de Interne şi voi face toţi paşii ceruţi de lege pentru a fi şi în legalitate şi a clarifica orice discuţie care s-ar pune înainte de a deveni vicepremier şi ministru”, a spus primarul oraşului Sibiu.

 

El a spus că va face orice pas este nevoie pentru fi în legalitate.

 

„Voi face orice pas este nevoie pentru fi în legalitate, dar acest pas îmi aparţine, îl voi face atunci când trebuie şi atunci îl voi anunţa”, a spus Iohannis.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed