DE CE pleacă medicii? Preşedintele Colegiului Medicilor: Vor DOAR în Bucureşti, Cluj, Timişoara

În România nu sunt locuri la stat în marile oraşe. Aşa că mulţi dintre ei iau în considerare şi plecarea din ţară.

 

Andrei a terminat rezidenţiatul la Spitalul „Bagdasar – Arseni” din Capitală şi este medic specialist chirurgie plastică. După 5 ani în care a lucrat ca medic rezident acolo, nu ştie ce-i rezervă viitorul acum că i s-a terminat contractul.

 

Andrei Marin – medic specialist: „Din păcate locurile in spital sunt limitate. În momentul de faţă, eu personal, continui printr-un contract de gărzi care îmi va expira în luna iunie a anului acesta şi după aceea va trebui să vedem ce voi face mai departe”.

 

A luat în considerare şi să profeseze în Germania având în vedere că puţini sunt cei care şi reuşesc să se şi angajeze.

 

Andrei marin – medic specialist: „În pricipiu, Sunt colegi care au posturi, foarte puţini, poate mai puţini de 1% din colegii care termină, care se vor duce într-adevăr la posturile respective”.

 

Astfel că, 2019 a început cu stăngul pentru cei care au terminat anul trecut rezidenţiatul.

 

Magda Sigmund – preşedintele Sindicatului Solidaritatea din Spitalul „Sf. Ioan”: „Noi, de exemplu, suntem un spital plătitor de medici rezidenţi. La 31 decembrie, un număr de 120 de medici rezidenţi care au încheiat rezidenţiatul, nu există posturi pentru ei şi atunci unde ajungem? Nu există deblocare de posturi, nu se măreşte organigrama”.

 

Astfel, medicii secialişti care termină rezidenţiatul îşi fac şi un plan de rezervă şi anume să profeseze peste graniţă. În primele trei trimestre din 2017 au fost depuse 850 de solicitări ale medicilor care luau în calcul să lucreze în altă ţară.

 

În 2018, numărul lor în aceeaşi perioadă de timp a fost uşor mai scăzut, cu doar 786 de astfel de solicitări.

 

Gheorge Borcean – preşedintele Colegiului Medicilor din România: „Medicii aştia nu toţi neapărat au plecat. Oamenii aceştia şi-au cerut documentele de plecare. Ei nu îşi găsesc de lucru pentru că nu doresc să lucreze decât în Bucureşti, Cluj, Târgul Mureş, Iaşi şi Timişoara, altminteri locuri de muncă sunt multe în spitalele din ţară”.

 

În 2017, în primele trei trimestre, peste 220 de medici de familie şi-au depus actele pentru a pleca în altă ţară, faţă de 181 în aceeaşi perioadă din 2018. În chirurgia generală, numărul solicitărilor au scăzut cu 20 în 2018, iar la obstetrică – ginecologie cu 16. ATI a înregistrat o mică creştere. În 2017 erau 53 de solicitări, pe când în 2018 au fost 54.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed