De ce vrea Băsescu la Primăria Capitalei? E o mică surpriză 

Fostul președinte al României a declarat la Digi 24 că așteaptă decizia forurilor PMP cu privire la oferta publică făcută privind candidatura sa la primăria Capitalei. 

De asemenea, Băsescu, a aflat în direct la Digi24 despre înțelegerea dintre PNP și PNL privind plecarea împreună pe aceleași obiective la alegerile locale. Vizibil surprind de această înțelegere dintre PMP și PNL, Băsescu a declarat că este un pas important pentru partidul lui Eugen Tomac să stea la masa negocierilor cu PNL.

 

„Pentru mine este o mică surpriză, dar orice este posibil în politică și țineți cont de faptul că eu nu mai sunt un membru activ a PMP sunt în afara partidului și am făcut o ofertă rămânând să vedem ce decizie va lua partidul, dar în niciun caz nu mă voi opune unor decizii politice care vizează strategia pe termen mediu și lung. Și nici nu am cum. Ar fi bine pentru PMP să aibă funcții în primării, pentru că este un partid care de la înființare a trecut pragul la toate alegerile și în mod legitim politica se face pentru ca să exerciți puterea și mandatul pe care le-ai primit. Deci despre candidatura mea, eu oferta am făcut-o. Dar acum nu știu partidul ce obiective are. Acum aflu despre această înțelegere PMP-PNL, este treaba partidului ce face și ce negociază. Până la urmă un partid care este în afara negocierilor este un partid care nu există. Atâta timp cât este în negociere, în discuții de planuri pentru viitor într-o cooperare cu PNL-ul este un lucru bun”, a declarat Traian Băsescu.

Totodată, fostul președinte a recunoscut că procesul în care se află cu CNSAS-ul la Curtea Supremă ar putea atârna greu în campania electorală, dar a spus că nu se teme, ci dimpotrivă ar putea fi un bun prilej pentru a explica public ce este în acel dosar.

„Eu am făcut o ofertă publică în condițiile în care am un proces cu CNSAS-ul, care urmează să se discute la Curtea Supremă. Eu am mai făcut campanii cu acuzații că am furat flota, deși flota era la PPS nu era la Ministerul Transporturilor. Dar am ocazia să explic în acel dosar în condițiile în care am avut decența să nu exprim punctul meu de vedere legat de acest dosar în afara Justiției. Deci ar fi o bună ocazie pentru mine o campanie electorală”, a declarat Traian Băsescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed