De unde vine expresia ”mica înțelegere” și ce rol a avut aceasta în trecut

0
39

Mica Înţelegere (cunoscută şi sub numele Mica Antantă) a fost o organizaţie politică defensivă, o alianţă între Cehoslovacia, Regatul Iugoslaviei şi Regatul României. Formată în 1920, Mica Înţelegere a avut ca scop menţinerea integrităţii teritoriale a celor trei state, în faţa pretenţiilor revizioniste ale Ungariei şi a tendinţelor restauratoare ale Habsburgilor. Construită pe principii democratice, a fost efectiv a cincea putere europeană şi a avut un pronunţat caracter federal. A constituit pentru mult timp un obstacol real în faţa revizioniştilor. Cu toate acestea nu a reuşit să supravieţuiască înţelegerilor dintre marile puteri şi a fost desfiinţată în 1938, ca urmare a Acordului de la München.

Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920), România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă, 23 aprilie 1921 și România-Iugoslavia (7 iunie 1921).

Prin această inițiativă, Edvard Beneš a vrut (și a reușit) să contracareze un proiect al diplomației franceze care dorea o apropiere franco-ungară, fapt ce ar fi putut, după părerea sa, să amenințe Statu quo-ul de după 1920.

Take Ionescu, explica astfel semnarea tratatelor de către România: „Un război nu se termină cu semnarea tratatelor de pace. El se continuă chiar în sufletele popoarelor, iar datoria oamenilor de stat este de a crea și menține o stare a lucrurilor care să convingă pe cei ce ar năzui să răstoarne ordinea nou stabilită de lipsa de sens și chiar de pericolul unei asemenea încercări”.

Sintagma „Mica Antantă” a fost utilizată pentru prima dată într-un articol al ziarului maghiar Pesti Hirlap, din 21 februarie 1920, autorul articolului vrând să-și exprime ironia, ba chiar batjocura, față de planurile de colaborare dintre România, Cehoslovacia și Iugoslavia. Cu toate acestea, folosirea sintagmei a fost autorizată de către cei trei membri ai săi, ea fiind adoptată în mod oficial.

La 27 iunie 1930, alianța s-a consolidat prin așa-numitul Acord complementar de la Štrbské Pleso, semnat de către toți cei trei contractanți, dar îndeosebi la 16 februarie 1933 prin Pactul de Organizare al Micii înțelegeri, prin care aceasta era transformată într-o „organizație internațională unificată, deschisă eventual și altor țări”; se hotăra constituirea „ca organ director al politicii externe comune a unui Consiliu Permanent al Micii înțelegeri, compus din miniștrii de Externe ai celor trei țări”, fiecare dintre aceștia exercitând președinția Consiliului prin rotație, pe termen de un an (articolele 1-3).

Franța a sprijinit această alianță, semnând tratate cu fiecare țară în parte. Mica Antantă a început să se dezintegreze în 1936, desființându-se complet în 1938. Franța a văzut în Mica Antantă potențialul refacerii unui război pe două fronturi împotriva Germaniei, în interesul securității franceze.

Mica Antantă s-a destrămat după cotropirea Cehoslovaciei de către trupele germane și a dispărut în urma acordului de la München din 1938, unde Franța a abandonat garantarea granițelor statului cehoslovac. La 14 martie 1939 Slovacia și-a declarat independența (Republica Slovacă (1939-1945)), iar cea mai rămas din Cehoslovacia a fost împărțit între Germania, Ungaria și Polonia. Din postura de aliată, România ar fi trebuit să intervină în ajutorul acesteia însă a fost în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile de aliat. Pur formal, acordul semnat de țările din Mica Antantă nu a putut fi aplicat deoarece Cehoslovacia nu a declarat război Germaniei.

În timpul existenței sale, Mica Înțelegere a contribuit la menținerea păcii în regiunea central-europeană și dunăreană, la dezvoltarea legăturilor de colaborare pe multiple planuri între statele membre precum și cu celelalte state din această zonă geografică, a acționat în direcția realizării politicii de securitate colectivă, a întăririi forței de acțiune a Societății Națiunilor.