Decizie definitivă: S-au INTERZIS mașinile diesel!

Hamburg a devenit primul oraş din Europa care a interzis parţial maşinile diesel, pentru a reduce poluarea.

 

Decizia are loc în contextul în care Germania se află de câţiva ani sub presiunea rezidenţilor care cer îmbunătăţirea calităţii aerului, după ce Volkswagen a recunoscut, în 2015, că a folosit softuri modificate de măsurare a emisiilor poluante pentru a păcăli testele.

 

În Hamburg au apărut deja indicatoarele care interzic circulaţia pe străzile principale pentru maşinile diesel vechi, oferind rute alternative.Autorităţile nu au clarificat încă dacă rezidenţii vor fi scutiţi de la această interdicţie.

 

Datele de la European Automobile Manufacturers Association arată că aproximativ o treime din maşinile din Germania, sau vreo 15 milioane, sunt pe motorină. Majoritatea dintre acestea, vândute înainte de 2016, cad sub incidenţa noii legi. Oraşul are şi alte propuneri pentru a spori calitatea aerului, încurajează oamenii să meargă cu bicicletele şi instalează sute de puncte de încărcare pentru maşini electrice, scrie B1.ro.

 

Decizia autorităţilor din Hamburg vine ca urmare a deciziei unui tribunal din Leipzig care a stabilit, în februarie, că interzicerea accesului autovehiculelor diesel în centrul oraşelor este legală, în anumite condiţii.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed