Decizie istorică: Google, amendat cu 10.000 de lei! De la catedrală i se trage

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat Google România pentru că nu a luat nici o măsură de schimbare a denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în Catedrala Prostirii Neamului pe aplicația Google Maps, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

 

CNCD a decis că fapta Google reprezintă o faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

 

Mai mult, Google România e obligată să publice un rezumat al hotărârii cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile. Se recomandă ca în viitor Google București să informeze acționariatul privind situații similare, să traducă codul de conduită și în limba română, totodată să accesibilizeze sistemul de raportare (inclusiv în limba română).

 

Este pentru prima oară în România când o instituție publică cere Google să își schimbe prima pagină – fie și prin publicarea deciziei administrative a CNCD.

 

La începutul lunii mai 2020, denumirea “Catedrala Mântuirii Neamului” a fost schimbată pe Google Maps, noul nume fiind “Catedrala Prostirii Neamului”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a criticat dur această situație la acel moment, spunând că ”Recentul atentat pe Google Maps asupra numelui „Catedralei Naționale”, ridicată în memoria celor mai buni dintre oamenii acestei țări, eroii ei, este încă o probă a urii unora care, cu sau fără voia lor, ajung să compună câteva nuclee ideologice dur anticreștine / antiortodoxe din România (…) Toți acești mici și ridicoli autoimprovizați dumnezei de carton ideologic sunt suicidar animați de principiul distrugerii ordinii morale personale și publice țesute și hrănite de creștinism. Hristofobia unor oameni care ajung să comită gestul de a modifica hoțește pe Google Maps numele unui edificiu pe care Biserica Ortodoxă cu sprijinul firesc al Statului Român îl ridică in memoria tuturor eroilor din istoria acestei țări creștine, indică o periculoasă patologie morală care face deja foarte mult rău Europei și lumii civilizate de creștinism de-a lungul a două milenii”.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed