Decizie istorică. Putem vorbi la telefon în timpul zborului. Nu sunt afectate sistemele aeronavelor

Pasagerii companiilor aeriene din Uniunea Europeană (UE) vor putea în curând să vorbească la telefoanele mobile în timpul zborului, în condițiile în care Comisia Europeană a permis accesul la tehnologia 5G la bordul avioanelor, informează BBC.

Recent, Comisia Europeană (CE) a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor. „Pe lângă tehnologia mobilă din generațiile anterioare, companiile aeriene vor fi în măsură să furnizeze cea mai recentă tehnologie 5G la bordul avioanelor lor, întrucât Comisia a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor, desemnând anumite frecvențe pentru tehnologie 5G în timpul zborului”, conform CE. Astfel, pasagerii de la bordul curselor aeriene din UE își vor putea utiliza telefoanele mobile la capacitatea lor maximă, la fel ca atunci când sunt conectați la rețele mobile 5G de la sol.

Statele membre UE au termen limită până pe 30 iunie 2023 pentru a pune la dispoziție benzile de frecvență 5G pentru zborurile comerciale. După această dată, este foarte posibil ca pasagerii să nu mai fie obligați să pună telefoanele în „Airplane mode” odată ajunși în avion și să-și folosească aparatele pentru convorbiri, ori să utilizeze aplicații care folosesc datele mobile pentru vizionarea de filme, ascultatul de muzică etc. „Cerul nu mai e demult o limită când vine vorba de posibilitățile oferite de conectivitatea super-rapidă și de mare capacitate”, a spus comisarul european responsabil penru piața internă Thierry Breton, citat de BBC. UE a rezervat încă din 2008 anumite benzi de frecvență pentru cursele de pasageri care să ofere acces la Internet în timpul zborului, dar acest serviciu s-a dovedit a fi extrem de lent, în condițile în care se baza pe un satelit pentru a stabili o conexiune între avion și un releu de la sol. Noul sistem are avantajul că dispune de o viteză de transfer mult mai rapidă, oferită de infrastructura 5G, care poate ajunge la peste 100Mbs, ceea ce ar permite, de pildă, descărcarea unui film în câteva minute. În momentul de față, pasagerii sunt rugați să pună telefoanele în „Airplane mode”, de teama interferențelor care ar putea afecta sistemele automatizate de control al zborului. Experiența a arătat că acest risc este extrem de redus, dar pasagerii sunt în continuare rugați să-și închidă telefoanele în timpul zborului.


Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed