Decizie istorică: Statele Unite ale Americii vor avea O NOUĂ ARMATĂ!

0

Forţele spaţiale pe care le are în vedere preşedintele american Donald Trump vor consta într-o primă etapă doar dintr-un „comandament unificat”, un nivel inferior faţă de ideea iniţială de a reprezenta o a şasea categorie de arme (alături de forţele terestre, aeriene, navale, infanteria marină şi garda de coastă), a indicat marţi vicepreşedintele SUA, Mike Pence, potrivit AFP.

 

Administraţia de la Washington nu prevede crearea unei forţe spaţiale independente mai devreme de 2020, a precizat Pence în cadrul unei reuniuni a Consiliului Naţional al Spaţiului, structură relansată de Trump anul trecut.

 

Într-o primă etapă, preşedintele va cere Congresului să-i reunească pe militarii şi civilii care lucrează în prezent în sfera securităţii spaţiale în cadrul unui comandament unificat, după modelul forţelor speciale. Se urmăreşte totodată înfiinţarea unei agenţii de dezvoltare spaţială, responsabilă cu evoluţiile tehnologice, a menţionat vicepreşedintele.

 

Potrivit lui Pence, în momentul de faţă circa 60.000 de persoane din diferite sectoare ale forţelor armate şi serviciilor de informaţii lucrează în sfera securităţii spaţiale.

 

În septembrie, secretara aviaţiei militare a SUA, Heather Ann Wilson, a estimat la 13 miliarde de dolari costul presupus în primii cinci ani de o forţă spaţială în care să activeze 13.000 de persoane. Este „preţul libertăţii”, a punctat Mike Pence.

 

„Spaţiul este un domeniu de război, la fel ca solul, aerul şi marea, iar America va domina în spaţiu la fel ca pe Terra”, a dat asigurări Pence, care a mai indicat ca potenţiale ameninţări spaţiale armele antisatelit, laserele şi rachetele hipersonice, iar ca adversari ai SUA în spaţiu – China şi Rusia.