Declarații incendiare: Dragnea, mai rău ca Viktor Orban din Ungaria

Daul a declarat că procesul lansat de Parlamentul European împotriva Ungariei trebuie continuat şi că trebuie să existe consecinţe asupra oricui nu respectă statul de drept. ‘Dorim să aflăm de la Comisia Europeană că nu s-a respectat statul de drept în Ungaria’, a spus mai departe Daul, făcând referire la o etapă ulterioară a mecanismului prevăzut în articolul 7.

 

Pe de altă parte, preşedintele PPE a criticat faptul că, în opinia sa, se vorbeşte numai despre Orban, nu şi despre alte ţări, precum Malta, Slovacia sau România, toate guvernate de formaţiuni politice membre ale Partidului Socialiştilor Europeni, ţări unde, consideră Daul, există de asemenea încălcări ale statului de drept.

 

La sosirea la reuniune, însuşi premierul Orban a vorbit despre posibila excludere a formaţiunii sale din PPE, dar a ţinut să amintească faptul că partidul Fidesz ‘este cel mai de succes din PPE’.

După votul favorabil dat de Parlamentul European raportului întocmit de eurodeputata ecologistă olandeză Judith Sargentini, în care sunt criticate diferite aspecte ale vieţii politice ungare, printre care independenţa justiţiei, corupţia, tratamentul aplicat migranţilor, activitatea ONG-urilor sau funcţionarea sistemului constituţional şi electoral, premierul Viktor Orban a asigurat că procedura iniţiată astfel nu va avea nicio finalitate.

 

Pentru eventuale sancţiuni, precum suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE, este necesar un vot unanim al tuturor celorlalte state membre ale UE. Între timp, guvernele polonez, ceh şi bulgar şi-au exprimat sprijinul faţă de guvernul ungar.

 

SURSA: Agerpres

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed