Deficit major de benzină în sud-estul SUA, în urma atacului cibernetic împotriva celui mai mare operator de conducte de carburant din ţară

0
14
Deficit major de benzină în sud-estul SUA, în urma atacului cibernetic împotriva celui mai mare operator de conducte de carburant din ţară

Colonial Pipeline, care s-a închis vinerea trecută după un atac cibernetic ransomware, a anunţat că a început procesul de repornire, dar va dura zile să reia operaţiunile normale. Acest lucru ar putea face ca benzinăriile să aibă probleme de aprovizionare pentru restul acestei săptămâni.

Aproximativ 70% din benzinăriile din statul Carolina de Nord erau fără combustibil, împreună cu aproximativ jumătate din staţiile din Virginia, Carolina de Sud şi Georgia, potrivit firmei de analiză GasBuddy.

Nicole Guy, agent de leasing din Atlanta, a petrecut o mare parte din dimineaţa zilei de joi conducând de la o benzinărie închisă la alta într-o încercare disperată de a-şi umple rezervorul.

”Sora mea a plătit aseară 3,50 dolari la pompă pentru maşina ei. M-am gândit că dacă mă uit astăzi voi găsi un preţ mai bun. Nu am plătit niciodată atât de mult la pompă.”

 Ea a spus că era pe punctul să îşi cheme prietenii pentru ajutor pentru găsirea combustibilului.

Preţul mediu al benzinei la nivelnaţional a crescut peste 3 dolari galonul, cel mai mare din octombrie 2014, a anunţat Asociaţia Americană a Automobilelor, iar preţurile din anumite zone au crescut cu până la 11 cenţi într-o zi.

Reţeaua Colonial Pipeline transportă 100 de milioane de galoane pe zi de benzină, motorină şi combustibil pentru avioane către Coasta de Est, aproape jumătate din aprovizionarea regiunii.

Panica şoferilor a dus la epuizarea carburanţilor din benzinării chiar şi acolo unde se făceau încă livrări normale.

Autorităţile de stat şi federale au făcut apel ca cu şoferii să nu îşi facă stocuri, spunând că acest lucru ar înrăutăţi lucrurile.