„Degeaba daţi ajutoare de stat dacă nu avem pe cine recruta”

Aceasta a fost una dintre concluziile evenimentului „Good Services – Great Business“, organizat ieri de ZF în parteneriat cu Asociaţia Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL) în Bucureşti.

 

„Cu toate discuţiile despre subvenţii, despre bani, industria se uită tot la oameni în primul rând. Despre asta trebuie să vorbim de fapt: câţi oameni bine pregătiţi sunt în Româ­nia gata să facă sarcinile de care are nevoie industria noastră?“, a declarat Pawel Panxzyj, managing director al organizaţiei ABSL din Polonia.

 

În opinia sa, autorităţile ar trebui întâi să se intereseze ce vor companiile pentru a-şi extinde businessul şi apoi să se gândească la oferirea de facilităţi precum ajutoare de stat sau subvenţii.

Guvernul acordă ajutor de stat prin trei scheme de finanţare, iar una dintre acestea sprijină utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de locuri de muncă, iar în baza ei au fost acordate anul trecut şapte ajutoare de stat de 67 mil. euro pentru a crea peste 3.100 de locuri de muncă.

 

Industria serviciilor de externalizare angajează 60.000 de oameni, iar jucătorii au venituri estimate la 1,5 mld. euro în 2014.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed